Dacă iubirea este un sentiment, n-avem nici-o șansă. Într-un mediu conflictual, într-un mediu de violență nu putem fi decât violenți. Ce mai avem noi de la fire, ce ne induce mediul în care suntem – nu avem nici o șansă. Lumea aceasta există și funcționează după niște legi fizice, psihice și sociale pe care eu nu le pot birui, sunt sclavul lor. Dar în această lume, cu adevărat Dumnezeu a intrat în ea și a venit în ea și se joacă cu mine și spune: „Adevărul vă va face pe voi liberi. Eu sunt iubire“. Apoi, dacă e adevărat, să-L aducem pe Dumnezeu acolo în mediul acela și vom vedea minunea. Nu trebuie decât să-L chemăm și să-L întrebăm: „Doamne, ce-ai face Tu în aceste condiții?“. Și o să vedeți că ne scoate din ele când nu ne mai sunt nouă necesare pentru creșterea duhovnicească. Noi păcătuim aici, considerând că tatăl meu nu se poate schimba, acela nu se mai poate schimba. Și-aici v-aș spune o poveste minunată, pe care ne-o spunea nouă Părintele Constantin Mihoc la Christiana, la București:

Era într-un sat, undeva, și a venit cineva și i-a zis: „Părinte, să-mi faceți și mie o rugăciune, că nu mă mai înțeleg deloc cu ginerele meu. Și fiică-mea a trecut de partea lui, și nevastă-mea, și m-au scos și sunt într-un grajd. Acolo stau și vor să m-alunge și de-acolo. Să faceți niște rugăciuni de-alea de miezul nopții!“.

Părintele zice: „Bine“. A făcut rugăciuni. După 40 de zile vine omul cu o gâscă sau cu o curcă și spune: „Părinte, minuni s-au întâmplat. După o săptămână de rugăciune (pentru că Părintele a spus „Dar, te rogi și dumneata!“) zice, ginerele și-a rupt un picior. Și cu el în ghips până aici n-a mai putut să se descurce și m-a chemat să-l ajut, și uite-așa ne-am împăcat și acum ne înțelegem foarte bine. Și mare minune a făcut rugăciunea. Și-am venit și cu o vecină, că are și ea o problemă cu un vecin din partea ailaltă. Tot așa vrea, o rugăciune de 40 de zile. Femeia spune: „Părinte, uite, să te rogi pentru Ion că să-l ia ăla rău, să moară, Părinte, că e rău de tot.“. Zice: „Măi femeie, noi nu ne rugăm pentru moartea omului, o să ne rugăm să se facă bun.“. „Părinte, nu se poate, ăsta e stricat rău…“ „Știu că e rău.“ „Nu se poate!“ „Bine, dar la Dumnezeu se poate! Nu ți-ar plăcea să vină la gard să zică: Săru“mâna, lele! Nu vrei să-ți dau niște prăjituri pe care le-a făcut nevastă-mea?“ „Doamne ferește! Cum să nu vreau, dar nu se poate.“ „Hai să-ncercăm!“ „Bine părinte, dacă zici!“, și părintele se duce s-aducă hârtie, să scrie. Când se întoarce, femeia zice: „Auzi, Părinte, scrie acolo măcar un picior să-și rupă și el!“.