Sunt de rând la racla cu moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. O săptămână stau eu și o săptămână părintele Nifon. Racla se află de sute de ani în Catedrala cetății bucovinene. Când vin grupuri de copii sau de pelerini fac și ghidajul mănăstirii. Catedrala a fos construită între anii 1514-1522 în timpul a doi voievozi. A fost începută de Bogdan al III-lea, un domnitor cu care m-am împrietenit, și a fost încheiată de Ștefăniță Vodă, un domn mai puțin simpatic. Când suntem de rând la raclă rămânem în biserică 10-12 ore în fiecare zi. Ai ocazia să întâlnești sute de oameni, să vorbești cu câteva zeci de închinători zilnic. Unii doresc să afle o informație, alții să ceară un sfat sau li se citească o rugăciune. Întâlnirea cu oamenii este o experiență valoroasă, în general. Pentru preot este o ocazie de a fi de folos. Oamenii au nevoie să fie încurajați, să primească un cuvânt care să-i ajute să depășească mai ușor încercările prin care trec. Fiind preot de puțin timp, sunt entuziasmat să fac tot ceea ce pot pentru credincioși.

- Fii mai rezervat părinte, nu mai sta atât de mult cu oamenii, citește doar o rugăciune, maxim două, nu le citi pe toate, mă dăscălește părintele Nifon. Ai să te epuizezi. Oamenii te omoară, nu au milă. Nu se gândesc la preot. Ei nu știu programul nostru. Părintele Nifon are 70 de ani și este ca un bunicuț. Jertfelnic și bine dispus, slujește și stă înaintea credincioșilor aproape toată ziua. Îi învață, le citește rugăciuni dar câteodată îl dor atât de tare picioarele încât trebuie să stea așezat pe un scaun. Mai are și alte câteva afecțiuni care-l necăjesc periodic.

- Ei, părinte Nifon. Cât pot, stau cu ei, îi ascult, le fac rugăciunile de dezlegare, asta este. Apoi, se va mai vedea. Câțiva ani de zile am făcut o echipă minunată cu părintele. Nu ne-am certat niciodată. Ne bucuram de fiecare dată când ne vedeam, când ne înlocuiam unul pe celălalt în turele de peste zi. De-a lungul anilor am ajuns în mai multe rânduri la cuvintele părintelui Nifon. Este nevoie de cumpătare și înțelepciune și în a face binele.

...A venit toamna peste Orașul cu salcâmi. Mâine este ziua Sfintei Parascheva. La Iași va fi sărbătoare. În drum spre capitala Moldovei, pelerinii veniți de peste tot, din Maramureș sau de la Cernăuți poposesc pentru câteva clipe și la Suceava pentru a-l saluta pe Sfântul Ioan cel Nou. Asta este una din vorbele părintelui Nifon...

- Nu stați și vă uitați, salutați-l pe Sfântul Ioan. Nu așa se face când intri în casa unui om? Saluți mai întâi pe stăpânul casei.

Autocarele cu pelerini trec cuminți spre Iași, în liniște și în rugăciune. Dintr-un grup s-a desprins un tânăr și a venit spre mine. M-a întrebat ceva despre viața sfântului Ioan. I-am răspuns. Tânărul avea un ușor accent, abia sesizabil.

- De unde veniți, am întrebat? De unde este grupul?

- De la Timișoara.

- Da? Și când ați plecat din Timișoara? Este cale lungă.

- Suntem plecați de ieri dar am rămas peste noapte la o mănăstire în Maramureș.

- Aaaa… Așa da. Bine ați făcut că v-ați odihnit. Mă uitam la tânăr întrebându-mă de unde este. Poate este din Voevodina.

- Iartă-mă că te întreb. Ai un ușor accent, aproape insesizabil, dar totuși l-am observat. Ești cumva din Serbia?

- L-ați observat? În autocar nu l-a observat nimeni.

- Da. Vorbești și sârba?

- Nu. Eu trăiesc în America. De fapt sunt american.

- Aaaa… Ești român din America?

- Nu. Sunt american. Am învățat singur românește.

- Frumos. Păi de ce? Te-ai împrietenit cu o fată româncă?

- Nu. Am învățat ca să pot citi.

- Cum te numești?

- Atanasie.

- Frumos nume, Atanasie. Păi ce să citești? Cum să înveți singur așa de bine românește?

Am stat cu Atanasie aproape jumătate de oră. Mi-a povestit cum a ajuns el să știe atât de bine românește.

- Eu am crescut doar cu mama. Nu l-am cunoscut niciodată pe tata. S-au despărțit când eu aveam un an. Cu mama am avut o relație foarte frumoasă. M-a iubit și mă iubește și acum foarte mult. Am învățat bine la școală. După ce am terminat liceul am hotărât să urmez o facultate de inginerie. Ca inginer mecanic poți câștiga foarte bine în America, poți trăi o viață decentă. Am studiat matematicile, fizica, mecanica 4 ani de zile, doar materii tehnice. La final am obținut o diplomă de inginer și m-am angajat la o firmă. Îmi plăcea ceea ce făceam dar ceva îmi lipsea. M-am hotărât să-mi continui studiile și să mă înscriu la un master. Am stat în fața listei cu opțiuni pentru studii de master mult timp. Nu este ușor să faci o alegere când nu știi ce vrei, ce-ți lipsește. Spre marea mirare a maică-mii dar și a mea, am bifat „Filozofie”. În timpul studiilor de master l-a descoperit pe Fericitul Augustin și la disertație am ales o temă legată de contribuțiile lui Augustin în filosofie. Spre dezamăgirea prietenilor și a mamei începea să mă intereseze tot mai mult teologia. Am terminat cu bine masterul și îmi doream să mă înscriu la un doctorat tot în filozofie. Nu-mi era clar în ce fel de cercetare să mă angajez. Până la urmă, am hotărât să mă înscriu la Teologie. Am stabilit cu coordonatorul meu că vom hotărî împreună subiectul tezei în partea a doua a primului an de studii. Aveam nevoie să mai citesc să mă mai informez. În lecturile mele am dat peste câteva articole ale părintelui Stăniloae. Am căutat apoi și alte lucrări ale lui. Nu am găsit decât vreo două cărți traduse în engleză și mai multe articole. Părintele Stăniloae m-a atras foarte mult, m-a fascinat. Veneam dintr-un mediu tehnic iar ceea ce descopeream acum, dimensiunea spirituală a ființei umane, mă bucura și mă hrănea.

- Ce-ar fi să fac o teză de doctorat pe teologia lui Stăniloae, l-am întrebat pe profesor?

- Pe Stăniloae? Ce știi despre el? Nu prea este tradus în engleză? Cum o să te descurci?

- Învăț româna, am spus fără să mă gândesc prea mult și fără să-mi dau seama ce spun.

- Hm! Înveți româna! Când? Înveți și româna lucrezi și la doctorat?!

- Da. O să încerc să văd cum mă descurc cu limba aceasta. Este o limbă latină.

Am căutat un curs de limbă română și am început să învăț gramatica și să acumulez vocabular. Nu mi se părea grea. Mă bucuram să formulez propoziții, fraze… Vorbeam singur prin casă. Învățam ușor. Într-o zi m-a auzit maică-mea repetând, vorbind românește.

- Măi, măi… Tu vorbești ca taică-tău.

- Cum adică vorbesc ca tata? Asta este limba română.

- Păi nu ți-am spus!? Taică-tău era român.

***

- Român? Nu mi-ai spus niciodată. Cum așa? De unde din România?

- De undeva de pe lângă Timișoara. Îmi mai povestea despre satul lui. Așa se face că am venit să văd satul din care era tata. Între timp am încheiat teza de doctorat. Am vizitat apoi Sfântul Munte Athos unde am stat câteva luni. La Sfântul Munte am fost și botezat, aici am primit numele Atanasie. Am 34 de ani și încă nu sunt hotărât în ce privește viitorul meu. Deocamdată continui să lucrez ca inginer mecanic.

- Păi căsătorește-te, Atanasie.

- Am încercat să găsesc o fată credincioasă care să aibă aceleași valori cu mine dar nu am reușit. Trebuie să mă mai rog să mai aștept.

- Găsești în România. Dar cum de te-ai pornit spre hramul de la Iași?

- Păi m-am dus să văd Catedrala din Timișoara și pe ușă era un anunț care prezenta pelerinajul acesta la hramul Cuvioasei Parascheva. Am sunat la organizator și m-am înscris și eu. Vreau să cunosc România. Mai am o săptămână de concediu.

Atanasie a plecat spre Cuvioasa Parascheva, iar eu am rămas spunându-mi: este adevărată vorba românească: „Sângele apă nu se face”! (2001, Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, Ierom. Nicodim Petre).