Ingrijirea de multe este semnul împătimirii de cele materiale, cleiul care ne ține lipiți de cele pământești (Scara). Ea este legată de trândăvie, care, nesocotind lucrarea poruncilor, își caută o mincinoasă împlinire, răspândindu-se în cele din afară, în grija de multe, cum să-și agonisească cele plăcute și să scape de cele dureroase, căutarea plăcerii și fuga de durere fiind, după Sfântul Maxim, grija permanentă a omului împătimit. Dimpotrivă, toți Părinții recomandă „fărădegrija de toate”, singura grijă îndreptățită fiind grija de mântuire.

(Ieromonahul Petroniu Tănase, Chemarea Sfintei Ortodoxii, Editura Bizantină, București, 2006, pp. 68-69)