Cum să creștem copii echilibrați
Iertarea, mila, compasiunea sunt câteva trăsături de care e foarte mare nevoie, atât în relaţia părinţi-copii, dar şi în relaţiile dintre fraţi. Noi putem să-i ajutăm pe copii să-şi construiască o relaţie foarte puternică între ei, învăţându-i să rezolve conflictele care apar şi să negocieze.
Articolul de faţă se vrea o mângâiere şi un imbold pentru tinerele femei căsătorite. În Epistola către Tit a Sfântului Apostol Pavel găsim: „cele tinere să-şi iubească bărbaţii, să-şi iubească copiii şi să fie cumpătate, curate, gospodine, bune, plecate bărbaţilor lor, ca să nu fie defăimat cuvântul lui Dumnezeu.” Uneori, concentrate prea mult pe greutăţile zilei, uităm să privim în ansamblu, să avem în vedere că viaţa noastră e mai mult decât ceea ce tocmai ni se întâmplă şi este foarte stresant.
Un pas înapoi, o gură de aer proaspăt, un verset dintr-un psalm ori un rând dintr-un paraclis ne pot aduce pe linia de plutire. În fiecare zi avem oportunităţi incredibile de a influenţa generaţiile următoare prin munca noastră ca mame. Putem profita din plin de aceste oportunităţi, creând un mediu propice dezvoltării în familiile noastre. Şi iată câteva sugestii despre cum putem face aceasta, care cu siguranţă sunt ştiute şi aplicate în mod obişnuit, dar la momente de lipsă de energie, poate veni gândul că ceea ce facem nu e destul de important.
În primul rând, putem crea un mediu în care membrii familiei pot să-şi împărtăşească liber sentimentele şi gândurile, dar în acelaşi timp să-i învăţăm pe copii să respecte opiniile celor din jur, individualitatea, proprietatea şi intimitatea lor. Facem asta ascultându-i activ pe toţi ai casei, fiind atenţi atunci când ne vorbesc şi făcându-i atenţi atunci când sunt nerespectuoşi. Iertarea, mila, compasiunea sunt câteva trăsături de care e foarte mare nevoie, atât în relaţia părinţi-copii, dar şi în relaţiile dintre fraţi. Noi putem să-i ajutăm pe copii să-şi construiască o relaţie foarte puternică între ei, învăţându-i să rezolve conflictele care apar şi să negocieze. De asemenea, e nevoie să petrecem timp de calitate cu fiecare, oferindu-le suport individualizat, după necesităţile fiecăruia, încurajându-i, sprijinindu-i atunci când le e greu, rugându-ne pentru ei şi spunându-le că facem asta.
Să nu uităm că familia noastră este o mică biserică
Intensificând relaţia noastră cu Dumnezeu, învăţăm să ne încetinim ritmul vieţii, pentru a le oferi copiilor timp suficient pentru a trăi sănătos şi echilibrat – spiritual, fizic, mental şi emoţional. Astfel, le alegem cu grijă activităţile, permiţându-le să-şi exploreze şi să-şi manifeste interesele şi talentele fără a-i încărca sau a-i stresa, pe ei sau întreaga familie, dar şi asigurându-ne totodată şi că au suficient de mult timp neplanificat, pe care să-l petreacă aşa cum îşi doresc. Viaţa spirituală a copiilor noştri este influenţată de felul în care le împărtăşim credinţa noastră. De aceea, e nevoie să facem din relaţia noastră cu Dumnezeu o prioritate şi să trăim astfel încât să fie vizibil şi pentru copii cum ne manifestăm zilnic credinţa şi cum ne influenţează Acesta viaţa proprie.
Rugăciunea împreună, măcar seara, dacă nu şi în alte momente ale zilei, va fi un punct foarte important în creşterea lor. Dar nu numai atât. De câte ori întâlnim o situaţie cu „învăţăminte“, care arată lucrarea lui Dumnezeu în viaţa de toate zilele, să le atragem atenţia copiilor asupra ei şi să discutăm cu ei. Noi suntem mărturisitori în familie, aşa încât avem nevoie să trăim credinţa în fiecare aspect al vieţii noastre, necompartimentând-o, pentru a le putea arăta copiilor noştri că a fi creştin înseamnă mai mult decât mersul duminica la biserică: este un mod de viaţă.
Casa noastră devine o adevărată pepinieră atunci când ne încurajăm copiii, arătându-le că au un mare potenţial, că Dumnezeu i-a făcut unici şi prin ei va face ceva. Vom face asta şi dacă vom învăţa să sărbătorim evenimente obişnuite împreună, dacă vom participa la serbările lor şi la diferitele concursuri sau evenimente pe care le pregătesc la şcoală. De asemenea, orice moment important poate deveni prilej de sărbătoare: trecerea la alte etape ale vieţii, cum ar fi căderea primului dinte, pubertatea, mutarea la altă şcoală, prima angajare ori obţinerea permisului de conducere. Îi ajutăm să crească încrezători apreciind unicitatea fiecărui membru al familiei, observând care sunt punctele tari şi punctele slabe ale fiecăruia şi încercând să vedem cum ne putem completa unii pe alţii, încurajându-i să-şi urmeze visele şi sprijinindu-i în întreprinderile pe care le fac pe acest drum, ajutându-i să-şi descopere talentele şi să-şi dezvolte abilităţile şi înclinaţiile. Iar atunci când un copil este pasionat de ceva ce nouă nu ni se pare interesant, să ne rugăm lui Dumnezeu să ne ajute să îl înţelegem şi să-l sprijinim în ceea ce vrea să facă.
Tot în familie, copiii noştri învaţă deprinderi elementare de supravieţuire, în diferite zone ale vieţii, cum ar fi: prepararea mâncării, mecanică, tehnologie, îngrijirea curţii, citit şi scris, organizare şi exerciţii fizice. Ei învaţă aici lucruri de care au nevoie pentru a reuşi să se integreze în societate, incluzând în asta deprinderi de relaţionare, de îngrijire a propriei persoane, de disciplină spirituală, de gestionare a eşecurilor.
Casa, locul amintirilor
Dacă ne vom aminti întotdeauna cu recunoştinţă de ajutorul primit de la Dumnezeu în anumite situaţii grele şi de moştenirea pe care o avem ca familie, păstrând la loc de cinste lucruri care ne amintesc de răspunsul la rugăciunile noastre, rememorându-le periodic, consemnându-le în scris, alcătuind albume şi aniversându-le chiar, casa noastră va deveni un loc în care întotdeauna copiii vor găsi resurse pentru a face faţă provocărilor vieţii. Strâns legat de aceasta, să provocăm amintiri memorabile pentru copiii noştri, organizând momente de distracţie în familie, râzând des, jucându-ne împreună. Să organizăm expediţii în familie şi alte evenimente, în funcţie de propria imaginaţie, şi să nu ne facem griji pentru dezordinea care se face atunci când ne distrăm.
Uneori poate ne este greu să mai realizăm importanţa tuturor acestor lucruri, luaţi în vârtejul vieţii. Şi totuşi, aici, în familia noastră, copiii noştri îşi vor înfige rădăcinile şi se vor hrăni până la vremea când „va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama s”“, iar mediul pe care noi îl putem crea astfel constituie o temelie puternică pentru tot ce va urma în viaţa lor.
Pruncii noștri frumoși, asemenea îngerilor, trebuie să intre și ei în biserică de la vârste fragede!
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro