Sfântul Ignatie ne învață că „omul trebuie să își interzică orice activitate care îl amorțește”. Trebuie să alocăm timpul nostru într-un așa fel, încât să fim preocupați constant cu activități sensibile, folositoare și practice. Îndeplinirea responsabilităților publice sau private, fără prea multă zarvă și agitație, nu va duce niciodată la o viață agitată, ci din contră, conduce la atenția față de sine și la vigilență. Distragerea este facilitată de pierderea timpului sau de activități frivole, asemănătoare lenevirii.

Așadar, înainte de toate, trebuie să ne temem și să ne ferim de lenevire. Glumele copilărești și vorbăria fără folos sunt dăunătoare, nepotrivite, dar au devenit totuși populare și apreciate de oamenii incapabili să determine gravitatea și importanța celor spuse. De asemenea, la fel de vătămătoare este și reveria, care îl scoate pe om din viața reală, ducându-l într-o lume fantastică, ireală, făcându-l să fie distras de gânduri și sentimente ce privesc mai degrabă lucruri imaginare.

Într-un cuvânt, este nevoie să te controlezi și să nu permiți simțurilor tale să poftească la tot felul de iluzii externe, ci să te ocupi cu onestitate și conștiință de responsabilitățile tale publice sau private, fără prea multă agitație sau irascibilitate.

Trebuie să ținem bine seama că o viață de distrageri duce la înmulțirea răului în lume și că doar „atenția la sine” și vigilența spirituală duc la suprimarea răului și, implicit, la bunăstarea omenirii.

(Arhiepiscopul Averchie Taușev, Nevoința pentru virtute. Asceza într-o societate modernă secularizată, traducere de Lucian Filip, Editura Doxologia, Iași, 2016, pp. 131-132)