Unul dintre ei, anume ieromonahul Azaria, a dat în damblagire (paralizie cu dureri nesuferite la toate încheieturile). Aceasta a durat 12 ani de zile. După aceşti 12 ani de suferinţă, au încetat durerile şi a rămas numai cu o damblagire până la moarte. Timp de 16 ani, cât a durat boala, Azaria a fost cu totul paralizat. Numai capul şi limba au rămas nevătămate şi le putea mişca după voie. Din cauza neputinţei lui, au fost siliţi şi ceilalţi doi să-şi lase lucrul mîinilor (adică zugrăvirea), pentru a îngriji pe bolnav, căci era nevoie să-l întoarcă la fiecare ceas şi să-l aşeze când pe dreapta, când pe stânga, ca să-i mai uşureze durerile şi să nu facă rană, zăcând multă vreme pe o coastă.

Afară de asta, trebuiau să-i dea ajutor şi când îl necăjeau ploşniţele sau purecii. În această stare de chin aflându-se bolnav, dacă venea vreun monah străin şi căuta să-l încurajeze ca să aibă răbdare, el le răspundea: «Părinţilor, eu pătimesc după cum mi se cuvine, însă la cei care mă slujesc să le doriţi mai vârtos răbdare!». Cei care-l slujeau, însă, ziceau totdeauna: «Ce răbdare să avem noi care suntem sănătoşi şi sprinteni? Pentru cel bolnav este nevoie de răbdare». Deci, prin boala fratelui lor a iconomisit Dumnezeu să dobândească cununa răbdării şi cei doi fraţi sănătoşi. Aceştia, însă, neavând să mai zugrăvească, au dat pricină să odrăslească şi fapta milosteniei pe lângă răbdarea lor cea cu mulţumire.

Monahul Iftimie de la Chilia lui Ioasaf se îndatoreşte să-i hrănească pe toţi cu cheltuiala lui. Stareţul Anania, unul dintre cei care îngrijeau pe bolnav, se îmbolnăveşte şi moare înainte de cel damblagit. După asta se îmbolnăveşte de atac şi ieromonahul Daniil, din cauza celor 16 ani de osteneală cu bolnavul. În sfârşit, moare şi damblagitul şi rămâne cel atacat singur. În clipele cele mai grele Dumnezeu trimite pe un tânăr din insula Creta, în vârstă de 17 ani, cu numele Anania. Deşi toţi părinţii de la celelalte Schituri îl îndeamnă să nu se apropie de cel atacat, tânărul îşi ia obligaţia să îngrijească de cel bolnav, cu toată lepădarea de sine, fără să aibă frică de molipsire. În scurtă vreme, fratele Anania se călugăreşte şi este trecut în actul Schitului ca moştenitor. După asta nu trece mult şi moare ieromonahul cel bolnav de atac. Atunci, tânărul Anania, care gustase din dulceaţa ascultării, în loc să-şi ia ucenici şi să rămână stareţ al Schitului, el se lipseşte de toate şi intră în ascultare la un bătrân de la Schitul Capsocaliviei, învrednicindu-se de mari daruri duhovniceşti”. Iată pildă de virtuţi care se lucrează în zilele noastre la Sihăstria din Sfântul Munte.

(Sfântul Ioan Iacob de la Neamț - Hozevitul, Pentru cei cu sufletul nevoiaș ca mine... Opere complete, Editura Doxologia, Iași, 2010, pp. 354-355)