Soră Mihaela,

Oricât de dureroasă și grea este despărțirea de părinți, moartea, deși nu face parte ontologic din ființa omului, prin păcat, a devenit atât de „firească” – încât trebuie să coabităm cu ea, în nădejdea învierii și a vieții veșnice. Urmând legile firii, noi, copiii, trebuie să ni-i conducem până la bolțile Veșniciei pe părinții noștri. Nefirescul este atunci când se întâmplă invers. De aceea, vă îndemn să priviți cu nădejde creștinească despărțirea vremelnică de tatăl dumneavoastră. Spun vremelnică, pentru că moartea nu este dispariție, pierdere în van, ci mutare într-un alt plan de existență. Și noi vom urma aceeași cale, când va rândui Cerescul Tată.

Important este să vă rugați pentru părintele dumneavoastră și să trăiți experiența unei iubiri pe care nici moartea, oricând de înfricoșătoare ar fi, nu o poate spulbera. Da, iubirea adevărată învinge moartea! Rugați-vă pentru sufletul tatălui dumneavoastră, purtați-l necontenit în suflet și-n pomelnicul Sfintei Liturghii. Faceți milostenie în numele lui și veți simți că dorul de el se ostoiește și că nădejdea căpătată prin rugăciune vă va încredința că sufletul său este rânduit în iubirea și lumina Dumnezeului Celui Preaînalt.

Cu bune doriri,

pr. Mihail

Cu acest gand te impaci in felul urmator: cauti sa te obisnuiesti cu ideea ca pentru putina suferinta bunul Dumnezeu l-a curatit de mult pacate si l-a luat la Dansul pentru a-l aseza impreuna cu cei drepti in bucuria cea vesnica. Mai este o metoda: trebuie sa realizezi, sa accepti ca a starui in aceasta tristete profunda si de ce nu, poate, exagerata, poate fi si o ispita dela Diavol pt a va tulbura dela bunul mers al vietii.

As mai adauga fata de cele spuse mai sus de părintele sa încercați sa va amintiți lucruri frumoase despre tatăl Dvs și astfel sa înlocuiți amintirile dureroase cu cele frumoase! Va puteți folosi de fotografii, de discuții cu o ruda apropiata. Dumnezeu sa va mângâie!

Mi-am pierdut tatal.Suferea de cancer la colon.Am inc3cat de toate sa-l salvam,nu puteam concepe verdictul dr ca mai are de trait maxim un an.Speram din tot sufletul sa fie salvat,ma rugam lui Dumnezeu sa faca o minune .In seara dinainte de a decedat,l-am visat pe tata in sicriu,fara giulgiu pe el,pe picioare avea puse buchete de flori,intr-o camera alba cu tablouri pe pereti.Dimineatat am povestit visul si m-am zis ca a murit moartea tati,cum se spune.Dar la ora 10 a inceput calvarul.A facut stop cardio respirator,au venit salvarile,doua la nr,l-au dus la spital,dar dupa cca 3 ore,a murit.Dupa inmormintare,mi-am adus aminte de vis,incaperea alba cu tablouri era chiar capela unde a fost depus tata,aceeiasi pantofi,costum,sicriu,buchete de flori.Lipsea doar giulgiu din vis.Imi e dor de tata,dar sa inteleg ca taicutl meu,a vrut sa imi arate ca va pleca si totul a fost zadarnic?Multumesc lui Dumnezeu caasa cum m-am rugat,a mai prins odata aniversarea lui.Doamne ajuta