Dacă rămânem numai cu suspiciunea de noi și nădejdea în Dumnezeu, așa de necesare în acest război, nu numai că nu vom învinge, dar vom și cădea în multe rele. Deci, pe lângă acestea, mai e nevoie și de formarea și de instrucțiunea noastră, cum am spus la început. Acesta-i al treilea lucru. Ea se adresează minții și voinței. Trebuie să ferim mintea de neștiință. Ignoranța este un mare dușman al minții. O întunecă și o oprește de la orice cunoaștere a adevărului, obiectul ei de preferință.

De aceea, trebuie s-o educam în așa fel, încât sa fie în stare a discerne bine binele necesar nouă pentru curățirea sufletului nostru de patimi și să-l împodobim cu virtuți.

Două sunt căile pentru curățirea și luminarea minții. Prima, și cea mai importantă, este calea rugăciunii. Cu rugăciunea ajungem la Sfântul Duh și-L înduplecăm să se îndure a revărsa peste noi și în sufletele noastre dumnezeiasca Lui Lumină. Iar El va face aceasta dacă cerem cu nădejde de la Dumnezeu, numai de la El, dacă facem voia Lui cea sfântă și dacă supunem tot ce avem părerii, experienței și sfatului Părinților noștri spirituali.

A doua cale este cea a unui continuu exercițiu de atentă reflecție și contemplație a acelor lucruri încât s-ajungem a recunoaște clar ce-i bun și ce-i rău; nu după simțuri și după concepția lumii, ci după dreapta judecată și adevărul Duhului Sfânt. Adică, adevărul Scripturilor inspirate de Dumnezeu, al Sfântului Duh, Cel ce a insuflat pe Sfinții Părinți și Dascăli ai Bisericii noastre. Fiindcă atunci când aceasta reflecție și contemplație este dreaptă, sănătoasă, ne da putința să vedem limpede ceea ce este lucru de nimic, deșert, fals, toate aceste lucruri pe care lumea oarbă și coruptă le iubește și aleargă după ele pe toate căile.

Adică, plăcerile și bunurile lumii nu sunt altceva decât vanitatea și moartea sufletului, insultele ce ni le aduce lumea, ne produc adevărată mărire; necazurile ne fac bucurie; iar faptul că iertăm dușmanilor noștri și le facem bine este o mărinimie de suflet și dovada cea mai mare de asemănarea cu Dumnezeu.

(Nicodim Aghioritul, Războiul nevăzut, Editura Egumenița, Galați, pp. 24-25)