Fraților și surorilor întru Hristos, aceste rânduri le scriu numai pentru cei care nu s-au amăgit de covrigi roșii, și care se feresc de vântul înșelăciunii.

Pentru ceilalți care au început să dănțuiască „hora Crivățului” nu mai am nimic de scris. Cine a avut urechi de auzit, acela a căutat să audă strigătul meu și cine mai are ochi de văzut, poate să vadă cum stau lucrurile... Eu am tunat și am fulgerat către toți (prin foile mele) ca să vă feriți de bătaia vântului de la Miazănoapte.

Iar acum, când a început ploaia cu banii roșii, eu nu mai strig la nimeni. Cei statornici în credință își păzesc pașii de alunecare, iar cei slabi de fire și dornici de mărire se poticnesc la vale. Mare este taina credinței, dar puțini o păzesc astăzi neprihănită.

Nu vă mirați că îndrăznesc să zic vorba asta, că mulți se botează, însă darul puțini îl păstrează. Când vedeți pe unii că aleargă singuri spre înșelăciune, atunci să cunoașteți că la unii ca aceștia pecetea darului este ștearsă și ușor se prăpăstuiesc. Atunci, sfaturile nu se mai lipesc de ei și făgăduințele se calcă fără milă.

Dar noi, fraților, să-i lăsăm pe aceștia în „sloboda” lor fericită, să urmăm calea cea strâmtă și nu vom greși.

În curtea lui Caiafa de astăzi să nu intrăm (adică în mreaja stăpânirii), căci slugile cele viclene ne ispitesc și nu cumva să pătimim ca Sfântul Apostol Petru. Lăsați să se încălzească la foc slugile cele năimite, iar noi să urmăm pe Domnul ca și Sfintele Mironosițe.

În calea noastră stau la pândă vameșii și fariseii veacului acestuia, dar să nu ne fie frică. „Îndrăzniți, zice Domnul, Eu am biruit lumea”.

Am auzit că unii dintre cei râvnitori au avut ciocniri de cuvinte, cu ceata noilor dregători. Nu vă tulburați frații mei, căci abia a început ploaia „covrigilor”. Pe mulți poate să-i „ude” dacă nu vor fi cu pază și cele care se văd astăzi, sunt mici față de cele ce urmează.

Eu, unul, vă sfătuiesc pe cei care urmați tradițiile noastre strămoșești, să nu vă tulburați și cu alții să nu discutați.

Biruința noastră nu se deosebește cu sfadă și cu pleftureală, ci cu blândețe și cu dreaptă socoteală. Din sfadă nu iese decât tulburare și dușmănie. Războiul nostru este nevăzut și armele noastre trebuie să fie arme duhovnicești, și anume: sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu și Pavăza Credinței, cu care putem stinge toate săgețile vicleanului cele aprinse, cum ne învață Sfântul Apostol Pavel. Pe cei slabi să-i întărim, iar pe cei vicleni să-i ocolim. Pe cei năimiți și pe cei urgisiți să-i lăsăm în pace, căci sunt acum mărișori și pot pricepe semnele vremii. Dacă nu se învață din pățaniile altora, atunci lăsați-i să guste singuri din „covrigii” stăpânirii roșii. Acești covrigi sunt vopsiți cu sângele mucenicesc al fraților noștri credincioși din țară. Ei pătimesc acum ca robii la munca silnică, iar din sudoarea și din sângele lor se plămădesc bacșișuri pentru propagandă. Tot ce iese azi din țară (de după perdeaua roșie) este ca să farmece ochii și să astupe urechile celor bicisnici și neștiutori. Nu mai faceți vorbă cu ei și nici nu căutați să-i pârâți ori să-i denunțați, ci mai vârtos s-ar cădea să-i plângem pe unii ca aceștia, căci nu știu sărmanii la care „domnii au slujit și câtă pagubă vor dobândi”.

Înainte de a încheia rândurile acestea, vă amintesc de cuvântul Scripturii, care zice: „Vrăjmașii omului sunt casnicii lui” și iată anume pentru ce: când frații noștri de o credință și de un sânge se fac coadă de topor, adică unelte ale vrăjmașului credinței, atunci vătămarea noastră este negrăit de mare, zice Sfântul Apostol Pavel; nu vă plecați grumazul sub jug străin. Să stăm bine, să stăm cu frică întru Sfânta credință și să arătăm „Mila Păcii” către toți, cu darul Domnului nostru Iisus Hristos. Amin.

(Sfântul Ioan Iacob de la Neamț - Hozevitul, Pentru cei cu sufletul nevoiaș ca mine... Opere complete, Editura Doxologia, Iași, 2010, pp. 424-425)