„La Spovedanie credinciosul se duce la acel duhovnic unde îl îndrumă Duhul Sfânt. Când o spovedanie este pe deplin încheiată, canonic, primește puterea harului atunci când preotul îi face dezlegarea cu mâinile pe capul său. Sunt preoți care, din cauza vârstei sau din alte motive, spovedesc credincioșii în comun, citindu-le molitfa și spunând: Ziceți după mine: Acestea și mai mari decât acestea am făcut! și mai fac, apoi, rugăciunea aceea, de dezlegare a păcatelor, dar ei n-au auzit niciun păcat de la nimeni. Păcatele nu se spun în public; ar fi o greșeală foarte mare! Preotul care face așa să știe că va da socoteală în fața lui Hristos și că a desființat Taina Sfintei Spovedanii, spovedind în comun. Fără Spovedania individuală și din inimă, cu credință, nu ești spovedit! Până nu-ți pune preotul mâinile pe cap nu ești dezlegat! Ai plecat cum ai venit. Dacă preotul practică Spovedania colectivă, să o refuzați! Cu cât vii la Spovedanie mai des, cu atât dracul fuge, căci, prin dezlegarea păcatelor, fuge diavolul, care a intrat în inima ta prin patimă, prin păcat și intră, apoi, harul Duhului Sfânt. Și asta înseamnă împăcarea cu tine, împăcarea cu Dumnezeul tău, împăcarea cu conștiința ta, împăcarea cu cei din casa ta, și ești un om nou, fericit, bucuros și dornic să faci voia lui Dumnezeu. Așa trebuie să ieși de la Spovedanie. Dacă ieși tot tulburat de la Spovedanie e semn că ori tu nu te-ai spovedit curat, ori părintele a dormitat cât tu i-ai spus păcatele și ai plecat cu păcatele nedezlegate. Nu se poate să iasă omul de la Spovedanie tulburat! Semnul că a lucrat Duhul Sfânt e că omul a intrat tulburat și iese luminat, intră trist și iese vesel.”

(Părintele Ioanichie Bălan, Spovedania Taina împăcării, Editura Doxologia, p. 30)