Sufletul nu poate avea pace dacă nu cugetă la legea lui Dumnezeu ziua și noaptea (Ps. 1, 2), căci această lege este scrisă de Duhul Sfânt; dar din Scriptură Duhul Sfânt trece în suflet și sufletul simte în el o dulceață plăcută și nu mai vrea să iubească cele pământești, pentru că iubirea lucrurilor pământești pustiește sufletul și atunci el cade în urât și nepăsare și nu mai vrea să se roage lui Dumnezeu. Vrăjmașul însă, văzând că sufletul nu mai e în Dumnezeu, îl zdruncină și îi seamănă liber în minte ce vrea, el gonește sufletul de la un gând și astfel acesta își pierde toată ziua în această neorânduială și nu poate vedea curat pe Domnul. Cine poartă în sine pacea Duhului Sfânt, acela revarsă această pace asupra celorlalți, și cine poartă  în el duhul răului, acela revarsă acest rău și celorlalți.

(Sfântul Cuvios Siluan Atonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, traducere de diac. Ioan I. Ică jr., Editura Deisis, Sibiu, Iași, pp. 79-80)