Cel ce priveghează pentru sufletul său, după învățătura Apostolului Pavel, „ia toate armele lui Dumnezeu, ca să poată sta împotrivă în ziua cea rea” (Efeseni 6, 13). Cu armele acestea și cu conlucrarea harului dumnezeiesc se apără de atacurile văzute și-i biruie pe vrăjmașii nevăzuți.

Cel ce pășește pe drumul acesta al privegherii duhovnicești nu trebuie să dea atenție discuțiilor lumești, pentru că acestea pot umple mintea cu cugete îndelungi și deșarte. Cel ce pășește pe drumul acesta nu trebuie să se preocupe cu lucrările altora, nici să se gândească și să discute despre ele, cum spune psalmul: „Ca să nu grăiască gura mea lucruri omenești” (Psalmul 16, 4). Dimpotrivă, trebuie să se roage la Domnul: „De cele ascunse ale mele curățește-mă și de cele străine ferește pe robul Tău” (Psalmul 18, 14).

Pentru a păstra trezvia trebuie să te izolezi în tine, după cuvântul Domnului: „Pe nimeni să nu salutați pe cale” (Luca 10, 4). Adică nu e nevoie să vorbești, fără doar dacă te urmează cineva ca să audă ceva de folos.

Când te întâlnești cu bătrâni sau frați, să-i cinstești făcând plecăciune și având ochii închiși.

(Un serafim printre oameni –​ Sfântul Serafim de Sarov, traducere de Cristian Spătărelu, Editura Egumenița, 2005, pp. 322-323)