Cine cunoaște cât de cât parcursul formator al autorului, înțelege zbaterea lui întru alcătuirea acestei cărți. Doctor în filologie al Facultății de Litere din cadrul Universității București cu teza „Sensul tradiției în proza lui Ioan Slavici” (coordonator Prof. Mircea Anghelescu), cercetător acreditat al CNSAS și profesor de literatura română, autorul s-a impus prin articole, studii dar mai ales printr-o serie de cărți publicate. Miercurea Patimilor (București, 2013), Fără frică: despre curajul mărturisirii lui Hristos (București, 2013), România furată. Raportul comisarului european Samuel Scheib (București, 2014), Literatura în lumina Ortodoxiei (București, ed. II-a 2017), Mărturisiri de care vă temeți (Petru Vodă, 2014), Poemul iubirii veșnice (Galați, 2014), De ce sunt un elev impertinent (Galați, 2015), Clonele învățământului românesc- un experiment al urii față de valori (Galați, 2016), Un procuror acuză (Galați, 2017) ori Protocoalele evadaților din lagărul experimental ZION (Galați, 2017).

Mai de curând, la Editura Andreiana, a publicat o monografie – să-i spunem – asupra  vieții Părintelui Arsenie Boca, asupra căreia vom reveni. Volumul acesta, așa cum îl recomandă și subtitlul, este o carte despre geneza literaturii române din care au început să lipsească tocmai... titularii. Autorul, de altfel, bine-deschide propunerea sa de Istorie cu o prefață intitulată Interpreții politici ai literaturii și Școala blazării (pp. 9-16) în care identifică modul în care Literatura Română se rupe voit de sfințenie. Poate că dacă am spune copiilor câteva rânduri din Actele martirice – povestea Sfinților Astion și Epictet ori aceea a Sfântului Sava Gotul, de la râul Museos. N-ar mai reține clișeul aruncat la disperare pe piață cu „Biserica este din Evul Mediu”. Sau ar ști să răspundă că minciuna a sporit infinit în Evul Media sau că sunt sătui de contorsionările de sens din Evul Mediocru în care trăim. Autorul scrie cu deschidere către cultura isihasmului luminat românesc, discernând, cu empatie de profesor, acele teme și subteme din care poate izvorî oricând o decentă reașezare a Literaturii și Limbii Române în tainicul făgaș al normalității. El devine original în lucrare tocmai prin consemnarea evidenței scriiturii sfințitoare întru începuturile noastre ca neam. Afirmația sa „frumusețea Sfinților cărturari este temeiul literaturii române” apare ca o reașezare în modelul critic a dimensiunii axiologice, fără de care orice literatură eșuează. Veți citi despre: Frumusețea Literaturii Sfinților cărturari – Sfântul Neagoe Basarab (1512-1521) și „Învățăturile către fiul său Teodosie”. Considerații despre frumos (pp. 18-30); „Carte românească de învățătură” (1643) sau cum am învățat să povestim în limba română cu ajutorul Sfântului Ierarh Varlaam (?- 1657) (pp. 31-46); „Psaltirea în versuri” (1673) sau cum ni s-a dăruit poezie în limba română prin mijlocirea Sfântului Ierarh Dosoftei (pp. 48- 62) și „Didahiile” (1716) Sfântului Ierarh Antim Ivireanul: întemeierea discursului public și a pamfletului (pp. 63-77). Cu partea a II-a, Reconfigurarea hărții literaturii sub auspiciile ideologicului, intrăm în miezul unui parcurs mai vechi al autorului, care raportează bogăția de tezaur viu a Limbii și Literaturii Române la demersurile culturii – nu doar critice – actuale: Literatura română și literaturile occidentale (pp.80-89); Reconfigurarea hărții literaturii sub auspiciile ideologicului. Prometeismul culturii europene (3 părți) (pp. 90-120). O ultimă parte – a III-a, Școala Lecturii sau cum citim – ne aduce dinainte temele nu doar de literatură ci și de meditare asupra idealului pedagogic zdrobit sub reforme: De la modelul cultural al Sfinților cărturari la modelul cantemirian (pp.122-130), Poemul iconic al literaturii române; „Miorița” (pp.132-141), „Monastirea Argeșului” – idealul de frumusețe în literatura română (pp.142-150); „Constantin Brâncovanul” – înfrumusețarea omului lăuntric (pp. 151-158), „Dan, căpitan de plai” – despre lupta nesfârșită (pp. 161-170), „Dumbrava roșie” – dovada sensului restaurator al istoriei (pp. 171-180), Un text ultim, Despre întâlnirea copilului cu frumusețea Sfinților. Listă cu lecturi formatoare de caracter din limba română (pp. 181-197) propune profesorilor și părinților modelul exigent al valorificării formativului în viața de lectură a copiilor.

Deseori m-am întrebat cum de nu înțeleg marii librari, autorii de sisteme de cumpărare-vânzare carte că pierderea lecturii din apetitul de viață al copiilor li se și datorează. Propunerile de lectură – ieftină și identic compozită – vandabilă au anulat simțul critic al copiilor, l-a egalizat în sfera supra-evaluării unor lecturi. Cred că am alunecat în derizoriu cu lectura și pentru că am propus derizoriul ca lectură. Soluția lui Sergiu Ciocârlan trezește, fie și pentru câteva momente, interogația: Lectura, încotro? Spre ce idealuri îmi cresc și prin lectură copilul?