Sunteţi vorbiţi de rău. Nu sunteţi vinovaţi, dar sunteţi datori să răbdaţi vorbirea de rău cu mărinimie sufletească. Şi răbdarea aceasta a voastră va fi canonul, mustrarea vindecătoare pentru greşelile pe care le-aţi săvârşit şi pentru care sunteţi vinovaţi. Prin urmare, în vorbirea de rău este ascunsă mila lui Dumnezeu...

Cu toate că nu este uşor, în orice caz, trebuie să vă împăcaţi cu bârfitorii voştri! Nimeni nu poate să se mântuiască cu ură în inimă. De aceea suntem datori să reacţionăm cu abnegaţie la sentimentele noastre pătimaşe. Aşa dispar necazurile. Vedeţi că patima este cea care naşte suferinţa? (...)

Ştiu cât de greu suferim din pricina defăimării. Ea este un noroi aruncat asupra noastră, dar unul vindecător. Răbdare! Mai târziu sau mai devreme, încercarea se va sfârşi. Doctorul sufletelor va ridica bandajul usturător...

Şi Domnul a fost defăimat: „Iată om mâncăcios şi băutor de vin, prieten al vameşilor şi al păcătoşilor!"(Matei 11,19). „Are demoni şi este nebun!"(loan 10,20). Ce slavă mare să ne facem părtaşi la patimile lui Hristos!

Purtati-vă crucea voastră cu smerenie şi fără văicăreală. Nu fiţi slabi la suflet! Dacă conştiinţa voastră nu vă osândeşte, puteţi să înălţaţi întotdeauna cu curaj privirea voastră la Dumnezeu şi să staţi cu îndrăzneală înaintea Lui. Ce lucru este mai mare decât acesta?

Să trăiţi şi să vă purtaţi după fire. Să nu luaţi seama cum vă privesc ceilalţi. Doar judecata lui Dumnezeu are greutate, ca una care nu greşeşte. Noi, oamenii, nu ne cunoaştem bine nici pe noi înşine, cu atât mai mult pe aproapele!

(Sf. Teofan Zăvorâtul, Călăuzire către viața duhovnicească, p. 19-20)