Sufletele primesc răsplata îndată după judecata particulară, însă nu întreaga răsplată, pe care nu o vor primi fără noi, ci înaintea tuturor, la Judecata cea de Apoi, la care se va arăta toată omenirea.

Binele şi răul dezvoltându-se pe pământ, cei ce le săvârşesc trebuie să primească răsplata abia la sfârşit, la isprăvirea lucrării lor, căci abia la sfârşit se culeg toate roadele, atunci când lucrarea, adică viaţa pe pământ, va înceta. Numai atunci fiecare va vedea el însuşi ce întindere a atins binele sau răul ce l-a făcut în generaţia sa şi cele ce vor urma şi fiecare va putea să-şi zică atunci: „Autorul acestora sunt eu”. Numai atunci vom vedea că noi am fost cauza mântuirii pentru unii sau a pierzării pentru alţii, după cum am semănat binele sau răul. De aceea, cu dreptate zice Apostolul Pavel: „Ca să nu ia fără noi săvârşirea fericirii lor”.

Aşadar, lipsa trupului, precum şi rodirea făptui­rii de pe pământ ce nu e isprăvită încă, fac ca prima perioadă a vieţii sufletului dincolo de mormânt să fie nedeplină. Asta este învăţătura Sfântului Grigorie Teologul şi a Sfântului Ioan Gură de Aur.

La dreapta Judecată, noi vom răspunde nu numai pentru propria noastră viaţă şi pentru propriile noastre fapte, dar și de viaţa şi de faptele tuturor celor ce dezvoltă ideile noastre şi le urmează. Deci această viaţă pe pământ şi dezvoltarea cugetării nu se vor sfârşi decât în cea din urmă zi a universului. Câte blesteme vor auzi unii atunci, din partea celor ce au fost duşi la pierzare pentru că au urmat calea nelegiuită, răul ascuns ce l-au semănat aceia; alţii, dimpotrivă, vor fi primiţi, prin binecuvântările acelora ce i-au urmat, pe calea binelui. Numai atunci vom vedea, în toată strălucirea sa, binele sau răul ce l-a făcut fiecare, dacă totuşi răul n-a fost şters prin adevărata pocăință şi printr-o viaţă virtuoasă. Vom vedea binele şi răul ce l-a făcut fiecare, împreu­nă cu toate urmările lor, iar cei ce vor fi semănat pe unul sau pe altul vor gusta ei mai întâi din roadele lor. Aşa învaţă Sfinţii Părinţi şi Dascăli ai Bisericii cu privire la fericirea nedeplină a drepţilor în Rai, în prima perioadă a vieţii de dincolo de mormânt, şi la chinuirea încă neîntreagă a osândiţilor în gheenă.

(Părintele Mitrofan, Viața repausaților noștri și viața noastră după moarte, Editura Credința strămoșească, Petru Vodă – Neamț, 2010, pp. 420-421)