Cum te vindeci de o iubire neîmpărtăşită?
Creştinismul presupune deschidere, dar creştinismul presupune şi claritate.
Cu ce te vindeci de o iubire neîmpărtăşită? Îţi spui că ai ales prost, asta e! Dar acum ce faci? După, la ce meditezi?
Trebuie să fim atenţi. Observaţi că discuţiile noastre sunt destul de deschise, creştinismul presupune deschidere, dar creştinismul presupune şi claritate. Trebuie să avem obişnuinţa ca de la început să încadrăm undeva ceea ce ni se întâmplă. Să ne întrebăm: „Oare este omul acesta potrivit?” Şi bine ar fi ca imediat să pot să mă rog lui Dumnezeu astfel: „Luminează-mă, Doamne, cum este mai bine!”, iar Dumnezeu ne dă un semn.
(Părintele Nicolae Tănase, Soțul ideal, soția ideală, Editura Anastasis, Sibiu, 2011, pp. 67-68)
10 întrebări pe care trebuie să ți le pui înainte de căsătorie
Greșeli pe care să le evite femeile în relația cu soții lor
Citește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro