Mă gândesc de ani buni la cum va fi fost prima zi după Buna Vestire. Fecioara Maria pare să fi purtat în suflet taina o vreme și nu știm când îi va fi descoperit lui Iosif umbrirea Duhului Sfânt. Vă asigur că erau mult mai atenți la cum și despre ce vorbeau între ei doi oameni din epoca Nașterii Mântuitorului și că evitau cu orice preț „exchibiționismul” imagistic de care avem parte astăzi. Era de transmis Buna Vestire dinspre Cer la un pământean și citim în Scriptură că Dumnezeu alege să-i transmită prin Mesagerii Săi că trăirea Mariei este reală și că vădirea ei – întârziată din decență de către Iosif – trebuie asumată în numele mesianității Pruncului. Nu știu ce va fi fost în sufletul lui Iosif dar se vădește că Dumnezeu și-a ales extrem de bine colaboratorul. Ba, mai mult, îngăduiți-mi să cred că Iosif poate fi înscris pe lista Apostolilor dinainte de chemarea Apostolilor așa cum pe Elisabeta, mama lui Ioan și soția lui Zaharia, aș conota-o drept o mironosiță înainte de Mironosițe. Oricum am lua-o, cert este că totul se schimbă în viața Maicii Domnului. În numele Tatălui, în așteptarea Fiului, cu umbrirea Duhului Sfânt.

La orice s-ar fi așteptat „teoreticienii” Legii mai puțin la o cale atât de sensibil umană precum cea aleasă de Dumnezeu-Tatăl. Citeau ei teoretizând pe seama Venirii lui Mesia dar cred că sufereau de aceeași boală pe care o resimt des în teologhisirile stătute prea mult în legalism și prea puțin în înnoirea vieții teologilor – de orice fel ar fi ei, inclusiv falsa categorie a teologilor de Facebook. Simplitatea Întrupării vindecă de complicitate cu falsitatea orice gândire teologică. E parte văzută – prin smerită descriere – a atingerii de Har și partea nevăzută – prin tăcere aproape totală – asupra purtării Pruncului de către Fecioara Maria. Cum se va fi gândit să se poarte, de unde se inspira în decența aceasta incredibilă dacă nu din intimitatea cu Pruncul Său ce coborâse din veșnicie în alcătuirea ca de moarte a trupului său fecioresc. 

M-am gândit mereu la surâsurile cu subînțeles ale societății religioase din Nazaret la vederea Fecioarei străbătând străzile înguste ale cetății-sat. La glumele fade ale religioșilor care probabil că vedeau ca un flagrant de vârstă sarcina Fecioarei. Ei râdeau că un bărbat trecut ca vârstă lăsase pe Maria însărcinată neștiind, negândind și neînțelegând că Cel Vechi de Zile făcuse minunea de a înnoi timpul prin înveșnicirea lui. Suntem dincolo de limita minunii și Părinții Bisericii vădesc adevărul că două minuni sunt cu adevărat minune: Sfânta Treime și Întruparea, o a treia fiind Învierea – pe care o leagă fundamental de Întrupare. Toate celelalte decurg din Treime și Întrupare. Poate că vi se pare că exagerez insistând pe aceste amănunte dar priviți la lipsa de amănunt a minunilor în care ne ardem încrederea astăzi. Și pe care le agățăm de nevoi perene ca și cum Dumnezeu e robul nostru, fără să gândim că înjosim minunea când o coborâm la necesitate și-atât. Ori ceea ce a intuit Maica Domnului rămâne deplin adevărat. Neștiind de bărbat – și nimeni nu știa mai bine decât ea acesta – vede biruirea firii. De aceea „fie mie după cuvântul tău...” e mai mult decât o confirmare. E un act de încredere în Dumnezeu. 

La Suceava, într-o școală cu nevoi speciale. Inspecție de grad. Părintele își desăvârșea parcursul de perfecționare. Copiii, deși erau mărișori și unii ar fi trebuit să termine de ceva timp clasa a 6-a ori a 7-a în care păreau că se zbat neputincioși din cauza unor boli ce mi-au stors ochii de orice urmă de bucurie. O întrebare: care ziceți voi că este prima rugăminte adresată Maicii Domnului în istorie? Cred că voia să întrebe amănunte despre prima minune făcută de Domnul Hristos la cererea Maicii Sale, mai ales că lecția era despre Nunta din Cana Galileei, dar... O fetiță curajoasă ridică mâna, deși părintele ar fi dat mai degrabă „delete” la interogare. Eu știu, zice copila. Am încurajat-o și nu regret: Prima rugăciune adresată Maicii Domnului a făcut-o Arhanghelului când i-a zis: Bucură-te! Te rog eu, Arhanghelul lui Dumnezeu, bucură-te pentru vestea pe care ți-o aduc altfel stăm încă o mie de ani în neizbăvire și ne va lipsi Mântuitorul. Am tăcut surprins și topit de-odată. Și bucuria mi-a luminat vederea vieții. 

Atunci am priceput și mai mult curăția din smerenia curajoasă a Maicii Domnului. În prima zi după Bunavestire ne continuăm postirea. Ne întrebăm pe calea Golgotei proprii ce-i de făcut. Entuziasmul fetiței m-a dus cu gândul că postirea fără entuziasm este asemeni unei bălți de apă stătută în care mișcarea mormolocilor este sufocată de mătasea broaștei. Postul ne este cerut ca un exercițiu de vitalitate iar nu estetism culinar. Ca o răstignire în foame nu ca un exercițiu de nutriție, anost și încăpățânat. Aud tot mai des părinții întrebând ce-i de făcut cu copiii ca să vină spre biserică. În primul rând nu-i opriți să o facă. Precum vor ei. Cu entuziasmul lor poate vindecăm lipsa noastră de entuziasm. Cu modul lor de a răspunde unor întrebări poate înțelegem că fiecare întrebare are un om pe măsura ei. Și că răspunsul lor e parte din răspunsul bisericii la problemele grele ale zilei. 

O copilă asumă cu un curaj incredibil misiunea de a dărui viață și trup și purtare de grijă Pruncului Iisus Hristos. Știe Cine a umbrit în Duhul Sfânt trupul său și nu se teme. Știe și va descoperi cu fiecare clipă drumul Fiului Său în viață. Să nu vă închipuiți că Maica Domnului nu citise psalmii ori textele profetice despre răstignirea Fiului lui Dumnezeu. Dar ea mai citise corect o chemare. Aceea de a fi Născătoare de Dumnezeu. Și asta fie că place sau nu  unei părți din „publicul” cârcotaș al lumii ideilor teologice. Evidența smereniei asumate de ea este strălucitoare. În lumina ei se vede dealul Căpățânii, adâncul iadului golit și zorii Învierii. Prima zi de după Bunavestire e ziua lui „Mulțumesc, Binecuvântato, că nu ai trădat chemarea și ai împlinit-o”! Caută spre noi și întărește chemările noastre și le împlinește. Pentru rugăciunile tale dinaintea Celui Care ne este Mântuitor!