Nu cererea de milostenie materială, ci cererea milei semenilor. Aceasta ne face să mărturisim înduioşat omenescul nostru autentic, care totdeauna are nevoie de ceilalţi. Aceasta ne deschide pe noi, lor şi pe ei, nouă. Aceasta înduioşează amândouă părţile, ca să intre în comuniune reală.

Orice faptă de milostenie trebuie socotită îndreptându-se spre Dumnezeu. Prin aceasta se pune în evidenţă valoarea omului căruia îi faci milă, oricât de sărman ar fi el. Mila nu dispreţuieşte, ci pune în valoare pe sărac, văzându-l legat de Dumnezeu ca un transparent al lui Dumnezeu, prin care Dumnezeu pune la probă pe om.

Cumpără prin milostenie ocrotirea săracilor, nu pe a celor puternici. Căci prin aceasta ai cumpărat ocrotirea lui Dumnezeu, care este unit cu săracii. În acest sens se poate spune că Dumnezeu e împăratul săracilor şi săracii sunt puternici în Dumnezeu. Dar ei nu abuzează de puterea lor. Nu voiesc să ia locul bogaţilor şi să stăpânească lumeşte ca şi aceia.

(Alexandru Prelipcean, Spiritualitate creștină și rigoare științifică: notele de subsol ale filocaliei românești, II, Editura Doxologia, 2013, pp. 42-43)