Întristarea după Dumnezeu vine asupra omului când acesta îşi aduce aminte de păcatele sale şi se căieşte şi strigă către Dumnezeu. Sau când cineva se întristează pentru păcatele altor oameni. Sau când cineva are râvnă pentru credinţa lui Dumnezeu şi vede cu întristare cum oamenii cad de la credinţă. Dumnezeu întoarce această întristare în bucurie.

Aşa cum îi descrie Pavel pe apostoli şi pe toate adevăratele slugi ale lui Hristos, spunând că sunt ca nişte întristaţi, dar care deopotrivă se veselesc. Se veselesc, fiindcă simt puterea şi apropierea lui Dumnezeu. Şi primesc mângâiere de la Dumnezeu. Aşa grăieşte şi psalmistul: „adusu-mi-am aminte de Dumnezeu și m-am veselit”.

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Întrebări ale lumii de azi, Editura Sofia, p. 36)