Creștinii ortodocși caută neîntrerupt atingerea cu Dumnezeu, și anume atingerea nemijlocită. Două sunt cele mai importante căi pentru realizarea acestei atingeri: împărtășirea și rugăciunea interioară. Luând în noi Trupul și Sângele lui Hristos, noi înnoim întreaga noastră ființă și o hristificăm. Ne îmbrăcăm în Hristos. Astfel Hrisos ia treptat locul nostru în noi, și trăiește și crește în noi, până când el devine subiect, iar noi obiect, și până când noi, lepădându-ne de sine și îndumnezeindu-ne, vom fi în starea de a exclama împreună cu Apostolul: Cele vechi au trecut, iată, toate s-au făcut noi! În această renaștere a omului dogma despre întruparea Fiului lui Dumnezeu în trup fecioresc dobândește înțelesul ei practic particular pentru fiecare dintre noi.

Cu rugăciunea interioară se poate îndeletnici fiecare creștin, dar cu această rugăciune se îndeletnicesc în cea mai mare măsură monahii ortodocși, strigând din inimă: „Doamne Iisuse, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”. Acestea sunt acele cinci cuvinte pe care le pomenește Apostolul Pavel. Cu această rugăciune simplă, dar desăvârșită, se poate împlini acea poruncă a Domnului: Rugați-vă neîncetat. Cât sunt de binefăcătoare roadele acestei rugăciuni, aceasta o poate ști cel mai bine cel care se îndeletnicește cu ea; iar apoi cel care se întovărășește cu călugării și maicile care practică această rugăciune, și în cele din urmă și cel care a citit viața Sfântului Maxim Cavsocalivitul, a Sfântului Andrei și a fericitului Vasile, cei nebuni pentru Hristos, precum și a altor nenumărați sfințiți părinți și maici din istoria îndelungată a Bisericii până astăzi.

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Suta de capete de la Liubostinia, Editura Sophia, 2009, pp. 43-44)