Cărările şi lucrurile liniştii

Cuvinte duhovnicești

Cărările şi lucrurile liniştii

    • Cărările şi lucrurile liniştii
      Foto: Oana Nechifor

      Foto: Oana Nechifor

Să nu te laşi până ce nu vei fi iscusit în toate cărările şi lucrurile liniştii.

Ascultă, prietene, dacă vrei să nu se zădărnicească lucrarea ta, şi zilele tale să nu fie lipsite de dobândă, spre care nădăjduiesc cei ce cu socotinţă petrec în netulburare, tu, când începi acest soi de petrecere, să-l începi cu socotinţă, să nu faci aceasta din plăcere ca să nu fii la fel cu mulţimea; ci pune-ţi un gând în minte, și el să-ţi fie îndreptar în lucrurile vieţii tale. Şi întreabă pe cei ce cunosc din experienţă, nu numai din ştiinţă; şi să nu te laşi până ce nu vei fi iscusit în toate cărările şi lucrurile liniştii. Şi la fiecare pas pe care-l faci, cercetează, dacă umbli pe cale, sau dacă te-ai abătut afară din cale, umblând pe vreo cărare lăturalnică. Şi numai din lucruri vădite, să nu crezi că se desăvârşeşte adevărata petrecere în linişte.

(Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoinţă, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 69)

Citește despre: