Slava deșartă este căutarea slavei omenești, lăudăroșenia, dorința și căutarea cinstei pământești, iubirea pentru veșminte frumoase, trăsuri luxoase, dorința de a avea servitori și tot felul de lucruri în chilie, atenția față de frumusețea propriului chip, față de glasul plăcut și celelalte calități ale trupului, înclinația pătimașă către științele și artele acestui veac pierzător, căutarea mângâierilor în ele pentru dobândirea slavei celei pământești și vremelnice, dorința de a le face oamenilor pe plac, neobrăzarea și altele.

Toate celelalte patimi sunt mustrate imediat de conștiință; patima slavei deșarte, dimpotrivă, parcă aduce desfătare. Slava deșartă se cunoaște numai după absența în inimă a fericitei smerenii, a fericitei nădejdi și a căinței pentru păcate. Slava deșartă se hrănește cu lauda omenească, cu bogăția, cu faima neamului, cu celebritatea numelui.

(Sfântul Cuvios Nil Pustnicul, 1000 de întrebări și răspunsuri despre viața duhovnicească, Editura Egumenița, Traducere de Cristea Florentina, pp. 195-196)