Ce implică rugăciunea curată?

Curăţia rugăciunii, căldura ei, lacrimile şi celelalte sunt toate daruri dumnezeieşti, însă ele sunt date celor smeriţi, fiindcă aceştia nu se mai pot semeţi cu mintea, ci doar îşi văd răutatea lor şi, asemenea vameşului, strigă către Dumnezeu, rugându-se să primească milă.

Tu cauţi rugăciunea fierbinte, însă nu pot încuviinţa această năzuinţă a ta. Dacă ţi s-a întâmplat să te rogi cu căldură în inimă, crezi că prin aceasta ai deja mântuirea, iar de aici poţi ajunge la amăgire; tocmai de aceea, Domnul nu îngăduie să ne sprijinim pe rugăciunea fierbinte, ci îngăduie să vină gânduri tulburătoare şi să fii biruită de somn. Curăţia rugăciunii, căldura ei, lacrimile şi celelalte sunt toate daruri dumnezeieşti, însă ele sunt date celor smeriţi, fiindcă aceştia nu se mai pot semeţi cu mintea, ci doar îşi văd răutatea lor şi, asemenea vameşului, strigă către Dumnezeu, rugându-se să primească milă. Lasă Purtarea de grijă dumnezeiască să-ţi dea darurile acestea când va găsi de cuviinţă: El ştie cui şi când să le dăruiască.

Sfântul Isaac scrie: „Darul fără ispită este pierzare pentru cei care l-au primit”. Rugăciunea smerită este plăcută înaintea lui Dumnezeu, pe când dacă ne preţuim singuri osârdia şi rugăciunea, aceasta ne face să ne semeţim cu mintea, şi lui Dumnezeu nu-I mai place prinosul nostru. Să-L lăsăm pe El să pună preţ pe rugăciunile noastre, iar noi trebuie să socotim tot ce facem ca pe ceva de nimic, dar să nu ne lăsăm de rugăciune, chiar dacă aceasta ni s-ar părea rece; nu ştim noi iconomia dumnezeiască, de ce ne răpeşte El simţământul căldurii, îngăduind uscăciunea, trândăvirea, lenevia şi celelalte: toate acestea sunt spre sporirea noastră. Dacă se întâmplă vreodată să te îndulceşti de căldura rugăciunii, iar apoi aceasta îţi este luată, nu te trândăvi, ci smereşte-te. La începutul chemării la viaţa duhovnicească, Domnul cercetează cu harul Său şi cu felurite mângâieri, însă apoi le ia de la noi şi ne aruncă în focul ispitelor şi necazurilor de tot felul, pentru ca aşezarea noastră sufletească iubitoare de sine şi iubitoare de slavă deşartă să fie mistuită cu desăvârşire de focul ispitei şi să nu avem nădejde în noi înşine şi în faptele noastre, ci în mila şi în iubirea de oameni dumnezeiască. Mare bine este smerenia!

(Sfântul Macarie de la OptinaSfaturi pentru mireni, Editura Sophia, București, 2011, p. 47-48)

De la același autor

Ultimele din categorie