Cum putem dobândi roadele Duhului Sfânt?
Dacă cineva se va sili să prelucreze și să îmbunătățească țarina inimii sale și să o semene cu semințele vieții veșnice, atunci va putea cu siguranță să vadă după semănat și secerișul, spre liniștea și mulțumirea sa cea veșnică.
Când sufletul învaţă legea lui Dumnezeu, iar trupul se supune înţelepciunii sufletului, atunci se văd aceste fapte: iubirea de Dumnezeu şi de aproapele, pacea cu toţi, blândeţea, simplitatea, bunăvoinţa, milosârdia faţă de toţi, modestia, înfrânarea, neprihănirea, nerăutatea ş. a., iar aceste fapte sunt roadele Duhului Sfânt şi se numesc semănat în Duh.
În veacul de acum, faptele noastre sunt semănătura, iar veacul viitor este secerişul celor semănate de noi şi cine seamănă aici, acolo va secera. Dacă cineva se va sili să prelucreze şi să îmbunătăţească ţarina inimii sale şi să o semene cu seminţele vieţii veşnice, atunci va putea cu siguranţă să vadă după semănat şi secerişul, spre liniştea şi mulţumirea sa cea veşnică. Cel ce seamănă cu lacrimi de pocăinţă, va secera cu bucurie şi „atunci se vor sătura”, spune Prorocul (Psalmul 125, 5) deoarece, după ostenelile evlaviei urmează o odihnă plăcută. Cel ce nu se trudeşte în lucrarea evlaviei, nu are linişte şi nici saţiu, căci s-a spus: trândavul să nu mănânce.
(Starețul Moise de la Optina, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 200)
Starețul Iacov Tsalikis iubea milostenia
Sfântul Iacov Tsalikis și darul înainte-vederii
Citește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro