Cei care nu acceptă minunile lui Dumnezeu resping două lucruri. În primul rând, rugăciunea, deoarece în rugăciune oamenii cer intervenția lui Dumnezeu, adică minunea Lui în necazurile și strâmtorările lor.

Dacă excludem această intervenție, minunea lui Dumnezeu, atunci toate rugăciunile de la zidirea lumii n-ar avea sens, find nesăbuite și vrednice de râs.

În al doilea rând, exclud libertatea lui Dumnezeu în propria Sa lume. Oamenii, chipurile, sunt liberi să se amestece în lucrările lui Dumnezeu, să schimbe cursul râurilor, să îmblânzească fiarele, să altoiască pomii sălbatici și așa mai departe, în timp ce Dumnezeu nu este liber să se miște și să lucreze în propria Sa lume. Ce nerozie, ce egoism!

Zidurile să fie libere, dar Ziditorul nu! Robii, slujitorii și cei plătiți, pot să facă ceea ce vor în grădina Stăpânului, iar El Însuși nu poate face nimic?...

(Sfântul Nicolae Velimirovici, 105 capete despre minuni, traducere de Preot Victor Manolache, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2011, pp. 27-28)