Dacă dragostea este îndelungă răbdare și bunătate, cel gâlcevitor și viclean este străin de dragoste. Iar cel străin de dragoste, străin e și de Dumnezeu, căci Dumnezeu este dragoste.

O faptă a dragostei este facerea de bine către aproapele și îndelunga răbdare și îngăduința și folosirea lucrurilor cu dreaptă socoteală.

Cel ce iubește pe Dumnezeu, nu mâhnește pe nimeni și nu se întristează pentru cele vremelnice, ci mâhnește și se mâhnește doar cu acea întristare mântuitoare, cu care fericitul Pavel s-a întristat și a întristat pe corinteni.

(Sfântul Maxim Mărturisitorul, Patru sute de cugetări creștine, Editura Credința Strămoșească, Iași, 1998, p. 50)