Cu ajutorul unei viețuiri în har, credinciosul ajunge la contemplație. „De la început el devine încrezător în pronia dumnezeiască față de oameni și este iluminat de dragostea față de Creatorul său și se minunează de grija pe care le-o poartă ființelor raționale create de El. După aceasta răsare într-însul dulceața lui Dumnezeu și o dragoste arzătoare față de El în inima sa, o dragoste care arde atât patimile sufletești, cât și pe cele trupești. Un astfel de om este atunci „îmbătat de vinul dumnezeieștii iubiri... iar gândurile sale sunt retrase dinapoia lor, iar inima sa e cucerită de Dumnezeu”.

(Părintele Iustin Popovici, Credința Ortodoxă și viața în Hristos, Traducere: prof. Paul Bălan, Editura Bunavestire, Galați, 2003, p. 69)