Punerea numelui nu este un lucru atât de puţin însemnat cum cred oamenii care ţin minte numele mai bine decât cunosc miezul lucrurilor şi legăturile dintre ele. Înţelepciunea omului întâi-zidit a fost pusă la încercare şi vădită prin aceea că a pus nume fiecărui suflet viu.

Prin punerea numelor de către patriarhi, s-a arătat nu o dată darul străvederii şi prorocirii, însuşi Dumnezeu, când a binevoit să-i dea lui Avraam o binecuvântare nouă, plină de înţeles, asupra urmaşilor lui, i-a dat ca pe o chezăşie, ca pe o pecete, ca pe un semn de taină al binecuvântării aceleia, un nume nou. Sfânta Biserică, ştiind că puţini sunt în stare să pună singuri nume purtătoare de binecuvântare, a rânduit minunatul obicei de a pune nume de Sfinţi, care prin harul acelor Sfinţi au întotdeauna înţeles bun şi pot aduce binecuvântare.

Deosebit de bine este însă pentru acel prunc căruia i se dă nume de Sfânt nu numai după obicei, ci din credinţă şi din dragoste către Sfânt.

(Sfântul Filaret al Moscovei, Cum să educăm ortodox copilul, Editura Sophia, București, 2011, p. 39)