„De unde are El acestea? Și ce e cu înțelepciunea care I s-a dat Lui?” Așa grăiau nazarinenii despre Domnul, cunoscând viața Lui de dinainte, petrecută în umbră.

Așa se întâmplă și cu toți adevărații următori ai Domnului. După multe osteneli și după ce biruie tot ce e strâmb în sine, cel ce se ține fără abatere de calea Domnului se schimbă cu totul, în toată alcătuirea sa: privirea, mersul, graiul, portul – totul poartă pecetea unei bune rânduieli și vrednicii deosebite, chiar dacă omul cu pricina ar fi de cea mai joasă stare și lipsit cu desăvârșire de educație.

Și începi să auzi: „De unde la el acestea?”. Iar dacă cele trupești și văzute se preschimbă astfel, ce să mai spunem despre cele lăuntrice și sufletești, care în chip nemijlocit și apropiat sunt supuse lucrării de prefacere a harului și față de care cele din afară slujesc doar ca răsfrângere și urmare? Cât de luminoase și limpezi sunt gândurile unui astfel de om! Cât de ascuțite sunt judecățile lui cu privire la cele ce sunt și se întâmplă! Vederile Lui asupra orișicărui lucru sunt mai presus de cele ale filosofilor! Dar hotărârile, dar faptele, dar întreprinderile? Totul e luminat în chip curat și sfânt de o strălucire cerească.

Acesta este cu adevărat un om nou! N-a fost școlit, n-a audiat cursuri prin academii, și n-a avut parte de niciun fel de educație, dar se arată binecrescut și înțelept. Luarea aminte la sine, osteneala făcută de propriul suflet, rugăciunea și apropierea de Dumnezeu au pus totul, cu harul lui Dumnezeu, pe temeiuri noi – cum, însă, nu știe nimeni. De aceea se întreabă: „De unde la el acestea?”.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Editura Sophia, București, p. 158)