Chiar dacă ai avea pentru hrana ta numai o singură pâine şi de-ar veni la uşa ta cineva să-ţi ceară de mâncare, scoate din cămară acea singură pâine şi, luând-o în mâini, caută la cer şi spune aceste cuvinte pline de milă, dar şi de mulţumire:

Am, Doamne, o singură pâine, pe care o vezi, şi primejdia îmi stă în faţă; dar pun porunca Ta mai presus de mine; şi, din puţinul ce-l am, dau fratelui înfometat. Dă şi Tu robului care-i în primejdie! Ştiu bunătatea Ta; am încredere şi în puterea Ta. Tu nu amâni multă vreme harurile Tale, ci împărţi când vrei darurile!

Dacă vei spune şi vei face aşa, pâinea pe care o dai în strâmtorarea ta, ajunge sămânţă pentru ogoarele tale, dă rod îmbelşugat, este arvună pentru hrană şi pricinuitoare de milă dumnezeiască.

(Sfântul Vasile cel Mare, Omilii şi cuvântări, Omilia a VIII-a, VI, în col. PSB, vol. 17, pp. 429-430)