Despre chinul sufletului, care a purtat pe Duhul Sfânt, dar apoi L-a pierdut…

De două ori am fost în Duhul Sfânt şi de două ori am fost în mare nenorocire, supus unei grele ispite. Şi odată a fost îngăduit să fiu ispitit pentru mândrie: harul Sfântului Duh a plecat de la mine şi mă simţeam ca un dobitoc în trup omenesc. 

Adeseori, ni se pare că Domnul nu ne aude; dar aceasta e numai pentru că suntem mândri şi cerem ceea ce nu ne este de folos. Chinuitor lucru este a cunoaşte mândria în noi înşine, dar Domnul lasă pe cel mândru să se zbată chinuindu-se în neputinţa sa până ce se smereşte. Când sufletul se smereşte, atunci vrăjmaşii sunt biruiţi şi sufletul află mare odihnă în Dumnezeu.

De două ori am fost în Duhul Sfânt şi de două ori am fost în mare nenorocire, supus unei grele ispite. Şi odată a fost îngăduit să fiu ispitit pentru mândrie: harul Sfântului Duh a plecat de la mine şi mă simţeam ca un dobitoc în trup omenesc. Cu mintea nu-L uitasem pe Dumnezeu, dar sufletul meu ajunsese pustiu ca al unui dobitoc. Am început să mă căiesc şi harul a venit. Aceasta a durat trei zile.

Am fost ispitit, de asemenea, la ceasul rugăciunii, să nu mai ştiu dacă eram în trup sau în afară de trup, dar sufletul meu vedea (contempla) pe Dumnezeu.

Şi iată că acum ştiu din experienţă ce înseamnă a fi în Duhul Sfânt şi ce înseamnă a fi lipsit de El.

O, fraţilor, dacă aţi putea înţelege, care a purtat pe Duhul Sfânt, dar apoi L-a pierdut.

Acest chin este cumplit. Atunci sufletul se află într-o întristare şi o mâhnire de nedescris.

E chinul lui Adam după izgonirea din Rai.

(Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei, Editura Deisis, 1996, p. 146)

Ultimele din categorie