Cumpătarea este o virtute de mare valoare morală. Ea este o abţinere nu de la cele interzise ci de la cele permise, facându-se deci în scopul îndreptării. Abţinerea de la cele interzise nu este cumpătare, ci este respect faţă de lege. Este deci o mare virtute să te bucuri cu cumpătare de cele îngăduite, în scopul de a te îndrepta. Cumpătarea este o responsabilitate faţă de toate şi este plăcută lui Dumnezeu. Sfântul Vasile cel Mare defineşte cumpătarea astfel: „Cumpătarea este un act de respingere a păcatelor, suprimare a patimilor, mortificare (asceză) a trupului, până şi a celor mai fireşti dorinţe şi plăceri, este începutul vieţii duhovniceşti, mijlocitoarea bunurilor celor veşnice, cea care anihilează simţul central al plăcerii “. Iar Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Cumpătarea este anihilarea treptată, până la anulare, a dorinţelor". În altă parte, Sfântul Vasile cel Mare spune: „Prin cumpătare înţelegem acea abţinere de la cele permise trupului, făcută în scopul curăţirii de patimi. Ea nu înseamnă privarea de la cele necesare, cum ar fi mâncarea bunăoară, pentru că aceasta ne-ar aduce un sfârşit violent. Cumpătarea este o putere mare şi bogată care ne conduce spre nestricăciune. Cumpătarea este o caracteristică bună şi frumoasă a oricui, care lucrează pentru dobândirea virtuţilor. Ea este temelia tuturor virtuţilor şi este prima care pregăteşte sufletele spre lucrarea virtuţilor. Cumpătarea este un ghid de îndreptare, alcătuit spre eliberarea de patimile care au robit trupul, spre liniştirea instinctelor şi a impulsurilor păcătoase, spre curăţirea minţii şi pacificarea inimii. Cumpătarea îl împodobeşte pe cel ce o cultivă cu toate bunurile decenţei , si ale modestiei şi îmbracă caracterul său cu Strălucitoarea aură a harului ei. Admirabilă este cumpătarea, zice Sfântul Grigorie Teologul şi să nu fii sub stăpânirea stomacului care îţi aduce numai amărăciune. Cumpătării îi urmează îndreptarea, puritatea, bunacuviință, modestia. Cea mai bună definiţie şi regulă a cumpătării este aceasta: nici plăcerilor, nici poftelor trupeşti să nu le urmezi; să fii măsurat în cele absolut necesare, e astfel încât nici să te îmbuibi trupeşte, nici să te îmbolnăveşti de exagerată asceză, nemaiputănd astfel să îţi împlineşti ascultările (Sfântul Vasile cel Mare). Şi într-adevăr, cumpătarea nu înseamnă a nu mai mânca nimic, deoarece aceasta ar duce la o violentă distrugere a vieţii; ea înseamnă abţinerea treptată, făcută în scopul potolirii patimilor trupeşti, a dobândirii evlaviei şi a înţelegerii idealurilor celor mai înalte. Oricine se luptă pentru dobândirea virtuţilor are nevoie de cumpătare.

(Sfântul Ierarh Nectarie Taumaturgul, Sfântul Nectarie Taumaturgul, Editura Egumeniţa, pp. 58-60 )