Despre durerea lui Adam…

Adam mergea pe pământ şi de multele sale suferinţe plângea din inimă, dar cu mintea se gândea la Dumnezeu; şi când trupul lui era neputincios şi nu mai putea vărsa lacrimi, chiar şi atunci duhul lui ardea după Dumnezeu, pentru că nu putea uita raiul şi frumuseţea lui; dar mai mult decât toate, Adam iubea pe Dumnezeu, şi însăşi această iubire îl atrăgea cu putere spre El.

După izgonirea din rai Adam s-a îmbolnăvit cu sufletul şi de întristare a vărsat multe lacrimi. Tot aşa orice suflet care a cunoscut pe Domnul tânjeşte după El şi spune:

“Unde eşti Tu, Doamne? Unde eşti Tu, Lumina mea? De ce Ţi-ai ascuns faţa Ta de la mine? E multă vreme de când sufletul meu nu Te vede şi tânjeşte după Tine şi Te caută cu lacrimi. Unde e Domnul meu? De ce nu-L mai văd în sufletul meu? Ce-L împiedică să vieze în mine? Iată ce: nu este în mine smerenia lui Hristos şi iubirea de vrăjmaşi”.

Dumnezeu este iubire nesăturată şi cu neputinţă de descris.

Adam mergea pe pământ şi de multele sale suferinţe plângea din inimă, dar cu mintea se gândea la Dumnezeu; şi când trupul lui era neputincios şi nu mai putea vărsa lacrimi, chiar şi atunci duhul lui ardea după Dumnezeu, pentru că nu putea uita raiul şi frumuseţea lui; dar mai mult decât toate, Adam iubea pe Dumnezeu, şi însăşi această iubire îl atrăgea cu putere spre El.

O, Adame, scriu despre tine, dar tu vezi: mintea mea slabă nu poate înţelege cum tânjeai după Dumnezeu şi cum purtai osteneala pocăinţei.

O, Adame, tu vezi cât de mult mă chinui pe pământ eu, copilul tău; focul din mine abia mai pâlpâie şi flacăra iubirii mele e pe cale să se stingă.

O, Adame, cântă-ne cântarea Domnului, ca sufletul meu să se veselească în Domnul şi să se lupte să-L laude şi să-L slăvească cum Îl laudă în ceruri Heruvimii şi Serafimii, şi cum toate cinurile cereşti ale Îngerilor Îi cântă cântarea întreit sfântă.

O, Adame, părintele nostru, cântă-ne cântarea Domnului, ca tot pământul să te audă şi toţi fiii tăi să-şi înalţe mintea spre Dumnezeu şi să se bucure de răsunetul cântării cereşti şi să uite amărăciunile lor pe pământ.

(Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei, Editura Deisis, 1996, pp. 159-160)

De la același autor

Ultimele din categorie