Dar îmi spui: „Nu mă vatăm dacă convieţuiesc cu ea". Dacă balaurul care locuieşte împreună cu aspida nu se vatămă, sigur nu te vei vătăma nici tu. Căci balaurul primeşte ca plată a convieţuirii moartea când se împreunează cu consoarta sa, pentru că astfel este firea fiarei femelă. Vezi nu cumva la fel este şi lucrul femeii! Dar să prezentăm dovezi, mustrând pe oamenii cuvântători! Focul nu aprinde trestia, ci piatra-mascul devine înfocată dacă o vei lovi de cea femelă. Dar, deoarece spuneţi că şi femeia poate fi cuminte, aceasta o ştiu foarte bine. Şi bărbatul poate fi cuviincios când rămâne singur; aceasta o ştiu temeinic. Dar bărbatul cu femeie [devine] rău. Şi femeia cu bărbat este un rău mai cumplit. Iarăşi, dacă femeia se depărtează de cele de acelaşi neam, se apucă să convieţuiască cu bărbat străin din dragoste de faţadă, această amestecare duce la însoţirea nelegiuită ce produce aprinderea. Căci, înfocându-se ei prin convieţuirea în aceeaşi casă, aprind materia şi dau foc casei, dar mai degrabă ard propriile trupuri în gheenă şi în veşnica pedeapsă.

(Sfântul Vasile cel Mare, Omilii inedite, Editura Doxologia, Iași, 2012, p. 23)