Sufletul meu se apropie de moarte și dorește cu tărie să vadă pe Domnul și să rămână cu El în veci.

Domnul mi-a iertat mulțime de păcate și mi-a dat să cunosc prin Duhul Sfânt cât de mult iubește El pe om.

Cerul întreg se minunează de Întruparea Domnului: cum El, Stăpânul Cel Mare, a venit să ne mântuiască pe noi păcătoșii, câștigându-ne odihnă veșnică prin pătimirile Sale și sufletul meu nu mai vrea să se gândească la nimic pământesc, ci e atras acolo unde e Domnul.

Dragi inimii sunt cuvintele Domnului, când Duhul Sfânt dă sufletului să le înțeleagă. Când Domnul trăia pe pământ, mulțimi de oameni mergeau după El; zile întregi ei nu se puteau dezlipi de Domnul ci, ascultau flămânde dulcile Sale cuvinte.

Sufletul iubește pe Domnul și tot ceea ce-l împiedică să se gândească la Dumnezeu îl întristează. Și dacă încă de pe pământ sufletul gustă atât de tare dulceața Duhului Sfânt, cât de mare va fi atunci desfătarea lui acolo!

„O, Doamne, cum iubești zidirea Ta!”

„Privirea Ta liniștită și blândă n-o poate uita sufletul meu.”

(Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Editura Deisis, 1996, pp. 207-208)