Dragostea care luminează în întuneric

Dumnezeu numit Dragoste a ridicat omul, chiar da­că acesta din urmă e păcătos, la înălţimi­le de peste nori, iar sufletul omului a fost ridicat mai presus de valorile lumii materiale.

Rămîne, aşadar, dragostea. Chiar şi dominaţi de ură, oamenii visează la dragoste. Deoarece dragostea luminează şi în întuneric, iar întunericul nu a reuşit s-o înghită. Biruinţa dragostei este şi bi­ruinţa lui Dumnezeu. Deoarece dragos­tea nu e un adjectiv pentru cuvântul Dumnezeu, ci chiar numele Domnului.

Oare nu e scris în Sfânta Scriptură: Dum­nezeu este dragoste? De aceea dragostea e în veci cununată cu biruinţa, iar în temporalitate ea e mai întâi de toate o în­vingătoare în lupta cu ura.

Ura e în stare să pună întrebări şi să reflecte probleme, dar niciodată ura nu e în stare să le rezolve. Când spunem „ură", înţelegem prin asta bucuria răută­cioasă, invidia, răzbunarea, egoismul şi toate celelalte otrăvuri ale sufletului ca­re, dacă ar fi să se transforme în microbi, ar infecta toate apele pământului.

Dragostea a rezolvat deja problema relaţiei între „Eu" şi „Noi". Dumnezeu numit Dragoste a ridicat omul, chiar da­că acesta din urmă e păcătos, la înălţimi­le de peste nori, iar sufletul omului a fost ridicat mai presus de valorile lumii materiale.

Ca un bun păstor, El a lăsat cele 99 de oi şi a pornit să caute o singură oiţă rătăcită.

(Nicolae Velimirovici, Tărâmul inaccesibil, Editura Cathisma, București, 2007, p. 60)

De la același autor

Ultimele din categorie