Dragostea, datoria şi legea

Dragostea este slobodă de orice legi omenești și firești și mai înaltă decât orice datorie.

Când obosește dragostea, datoria o înlocuiește. Când obosește datoria, legea o înlocuiește. Câtă vreme mama arde de dragoste pentru copilul ei, ea face mai mult decât îi cere datoria sau legea. Când dragostea mamei față de copilul ei se răcește, mama își face numai datoria, adică face mai puțin decât poate dragostea, dar mai mult decât cere legea. Când mama își urăște copilul, ea face numai atât cât o silește legea să facă, adică mai puțin decât poate dragostea și decât cere datoria.

Dragostea vine de la Dumnezeu, prin suflet. Datoria vine de la suflet, prin minte. Legea vine de la minte, prin cuvinte.

Cine socotește legea drept început și sfârșit al moralei, acela cunoaște numai scoarța cărții despre moralitate. Cine socotește datoria drept început și sfârșit al moralei, acela vede și citește numai slovele din cartea despre moralitate. Însă, cine socotește dragostea drept început și sfârșit al moralei, acela vede, citește și cunoaște duhul și viața moralității.

La fel se întâmplă și în împărăția cea mare a lumii: cine socotește legile firești ca începutul cauzelor lumii, acela cunoaște numai coperta cărții despre lume. Cine socotește sufletul ca cea dintâi cauză a lumii, acela vede și citește numai slovele din cartea despre lume. Iar cine socotește pe Dumnezeul cel viu ca prima și ultima cauză a lumii, acela vede, citește și cunoaște duhul și viața lumii.

Dragostea este slobodă de orice legi omenești și firești și mai înaltă decât orice datorie. Necunoscând cerințele legii, nici numirile datoriilor, dragostea le împlinește, ba le și întrece, precum strălucirea soarelui întrece strălucirea pietrelor și a stelelor.

(Sfântul Nicolae VelimiroviciÎnvățături despre bine și rău, Editura Sophia, București, 2006, pp. 72-73)

De la același autor

Ultimele din categorie