Creştinii din vechime, datorită marii lor râvne duhovniceşti, se nevoiau mult în post, în privegheri de noapte şi în cântarea îndelungată a Psalmilor şi rugăciunilor.

Nouă însă, celor de acum, din cauza slăbiciunii noastre şi lipsei de grijă pentru mântuirea sufletului, ne sunt străine aceste virtuţi. Să ne îngrijim măcar pentru împlinirea celor strict necesare, pe care ni le porunceşte nouă Apostolul Pavel, spunând: „Purtaţi-vă sarcinile unii altora şi aşa veţi împlini legea lui Hristos” (Galateni 6, 2).

Însă împlinirea acestei porunci şi săvârşirea acestei virtuţi este cu neputinţă fară smerenie şi răbdare, pentru că smerenia dă tărie în orice virtute, iar fară răbdare nu se săvârşeşte nici o faptă bună.

După mărturia Cuvioşilor Calist şi Ignatie, dragostea, mila şi smerenia se disting doar prin denumire, însă au aceeaşi putere şi lucrare. Dragostea şi mila nu pot fi fară smerenie, iar smerenia nu poate fi fară milă şi dragoste.

Aceste virtuţi sunt arme nebiruite împotriva diavolului, spre care acesta şi toată mulţimea dracilor nici să privească nu pot. Să ne înarmăm cu această treime a virtuţilor, şi să ne apropiem de Dumnezeu, şi aşa vom primi mila veşnică de la Domnul cel înviat, Căruia i se cuvine slava şi puterea, cinstea şi închinăciunea împreună cu Cel fară de început al Său Părinte şi cu Preasfântul Duh în vecii vecilor. Amin.

(Sfântul Ambrozie de la Optina, Sfaturi pentru familia creștină, Editura Platytera, p. 110)