Dumnezeu ne poartă mereu de grijă!

Totuşi, fără să ţină cont de nimicnicia şi răutatea noastră, Creatorul nostru, Preabunul Dumnezeu, nu încetează să ne poarte de grijă, ci continuă să ne facă bine prin orice mijloc.

David, fiind uimit de iubirea de oameni cea nespusă şi neînţeleasă a Stăpânului tuturor, vorbeşte către El cu mare mirare: „Când privesc cerurile, lucrul mâinilor Tale, luna şi stelele pe care Tu le-ai întemeiat” (Psalmul 8, 3).

„Doamne! Ce este omul? Că te-ai făcut cunoscut lui, sau fiul omului? Că-l socoteşti pre el?” (Psalmul 143, 4). Foarte înţelept şi minunat aseamănă el cu deşertăciunea sfârşitul zilelor vieţii noastre trecătoare. Căci, precum atunci când soarele apune sau este acoperit de un nor mic dispare imediat umbra oricărui lucru, tot aşa se stinge şi viaţa noastră imediat ce iese din trup sufletul care l-a însufleţit.

Totuşi, fără să ţină cont de nimicnicia şi răutatea noastră, Creatorul nostru, Preabunul Dumnezeu, nu încetează să ne poarte de grijă, ci continuă să ne facă bine prin orice mijloc. Noi însă, nerecunoscătorii, cum preţuim iubirea de oameni atât de mare a Creatorului nostru şi bunătatea Lui faţă de noi? Sau cum putem să-I mulţumim cu vrednicie pentru grija Lui faţă de noi şi pentru binefacerile Lui neîncetate?

(Sfântul Maxim Grecul, Viața și cuvinte de folos, Editura Bunavestire, Galați, 2002, p. 83)

De la același autor

Ultimele din categorie