Fericit este omul înțelept!

Cuvinte duhovnicești

Fericit este omul înțelept!

    • Fericit este omul înțelept!
      Foto: Bogdan Zamfirescu

      Foto: Bogdan Zamfirescu

Când trâmbiţa dă semn, oastea se pregăteşte spre război, însă, în vreme de nevoinţă, nu toţi sunt luptători.

Înţeleptul, poruncile lui Hristos va păzi, şi cel ce umblă în ele în veac nu se va ruşina, iar cel ce le părăseşte pe ele este nebun şi deşartă este nădejdea lui; cel ce le păzeşte pe dânsele, în adevăr, s-a mutat din moarte la viaţă, căci în veac nu va vedea întuneric şi în ziua sfârşitului va afla dar. Îngeri credincioşi îi vor povăţui sufletul şi pe piatră neclătită va fi temelia lui şi moştenitor al vieţii veşnice se va face. Acesta fericit este că a împlinit voia Celui ce l-a făcut pe dânsul.

Când trâmbiţa dă semn, oastea se pregăteşte spre război, însă, în vreme de nevoinţă, nu toţi sunt luptători. Mulţi sunt monahi cu chipul, dar puţini sunt nevoitori, însă, în vremea ispitei, tăria monahului se arată.

 

(Sfântul Efrem SirulCuvinte și învățături vol. 1, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 164)

Citește despre: