Gânduri de umilință

Mă simt pe mine cum mă fură în fiecare ceas, nevrând, şi mă aflu în acele lucruri pe care le urăsc.

Deci, nădăjduind spre îndurările Tale, Doamne, Fiule al lui Dumnezeu, cad către Tine rugându-mă. Caută şi spre mine, scoate sufletul meu din temniţa fărădelegilor şi să strălucească o rază a luminii în mintea mea, mai înainte de a mă duce la judecata cea înfricoşată şi pregătită mie, unde nicidecum nu este pocăinţă pentru răutăţi. Că iată, ţinut sunt de amândouă gândurile, că mă duc din trup şi să nu mai greşesc, însă frică mă apucă pe mine, vrednicul de jale şi necredinciosul, cum că mă duc nepregătit, cu totul gol de fapte bune. Frică mare munceşte adeseori inima mea: a rămâne în trup şi a mă duce din trup. Şi în care parte să mă abat nu cunosc, că mă văd pe mine fără de osârdie spre lucrul cel bun, fiindcă a trăi în trup frică îmi este şi groază. Că prin mijlocul curselor umblu în fiecare zi şi m-am asemănat neguţătorului trândav şi leneş, care se păgubeşte în tot ceasul de bogăţie şi de dobândă. Aşa şi eu mă păgubesc de bunătăţile cele cereşti, din pricina multor învăluiri care mă trag pe mine spre cele rele. Că mă simt pe mine cum mă fură în fiecare ceas, nevrând, şi mă aflu în acele lucruri pe care le urăsc.

(Sfântul Efrem SirulCuvinte și învățături vol. 1, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 275)

De la același autor

Ultimele din categorie