Ieși în față sau rămâi în umbră?

Modestia este o formă anevoie de împlinit a binelui. Omul ce se gândește cu încordare cum să nu rămână mai prejos de altul și cum să ajun­gă mai presus de altul nu e în stare de efort constructiv, și cu atât mai mult de cel suprem, du­hovnicesc.

Odată, într-o casă unde fusese poftit, Hristos a văzut cum cei chemați alegeau locurile de frunte. Băgând de seamă acest detaliu de viață, Domnul, pentru Care nimic nu era de mică însemnătate în lumea morală, a rostit cuvinte care au rămas să răsune asupra lumii: Când vei fi chemat de cineva la nuntă, nu te așeza în locul cel dintâi, ca nu cum­va să fie chemat de el altul mai de cinste decât tine, și venind cel care v-a chemat pe tine și pe el, îți va zice: „Dă acestuia locul” – și atunci, cu rușine, te vei du­ce să te așezi pe locul cel mai de pe urmă. Ci tu, când vei fi chemat, mergând așază-te în cel din urmă loc, ca atunci când va veni cel ce te-a chemat, el să-ți zică: „Prietene, mută-te mai sus”. Atunci vei avea cinstea în fața tuturor celor care vor ședea împreună cu tine, căci oricine se înalță pe sine va fi smerit, iar cel ce se smerește pe sine va fi înălțat (Luca 14, 8-11).

Manifestarea orgoliului omenesc se săvârșeș­te cel mai des tocmai în împrejurări de zi cu zi: în ospeție, în sufragerie, la masă. La fel ca în vremu­rile de demult, oaspetele contemporan vrea să șa­dă pe un loc mai de vază. Această năzuință se bu­cura de mare trecere la boierii Rusiei Moscovite, care (fără să vădească în această privință niciun pic de duh ortodox!) se străduiau să se așeze ca­re mai de care pe locurile de vază la masa țarului. Bineînțeles însă că, în afara meselor celor mai săraci oameni, în toate țările are loc, chiar dacă ne­băgată de seamă, o întrecere a orgoliilor.

Modestia este o formă anevoie de împlinit a binelui. Omul ce se gândește cu încordare cum să nu rămână mai prejos de altul și cum să ajun­gă mai presus de altul nu e în stare de efort constructiv, și cu atât mai mult de cel suprem, du­hovnicesc. Lucrul acesta este poate valabil și în privința noastră, a păstorilor de suflete. Slava deșartă este semn nu numai al stagnării morale, ci și al celei mintale. (Sfântul Ioan Maximovici)

(Cum să biruim mândria, traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, 2010, pp. 120-121)

De la același autor

Ultimele din categorie