Îndrumările către preoți ale Cuviosului David Bătrânul

Fraţii mei, poporul pe care vi l-a încredinţat Dumnezeu este înfometat, îndurerat şi suferă adeseori sub jugul robiei. Toţi sunt fiii şi fraţii noştri şi cer mângâiere de la noi. Dar cum să le-o oferim, dacă nu mergem lângă ei, dacă nu suferim şi noi împreună cu ei şi dacă nu simţim şi noi singurătatea şi durerea lor? Prin dragoste le câştigăm încrederea, iar atunci când nu predicăm cu cuvântul, să predicăm prin însăşi viaţa noastră virtuoasă.

Cu binecuvântarea mitropolitului, Părintele David chema la Mitropolie trei-patru preoţi în fiecare săptămână. Săvârşeau slujbele la subsol, acolo unde Părintele David amenajase locul ca pe o mănăstire. În fiecare dimineaţă săvârşeau Sfânta Liturghie, după-amiaza Vecernia, seara Pavecerniţa, iar în celelalte ceasuri discutau despre ceea ce trebuia să-l preocupe zilnic pe fiecare.

– Fraţii mei, poporul pe care vi l-a încredinţat Dumnezeu este înfometat, îndurerat şi suferă adeseori sub jugul robiei. Toţi sunt fiii şi fraţii noştri şi cer mângâiere de la noi. Dar cum să le-o oferim dacă nu mergem lângă ei, dacă nu suferim şi noi împreună cu ei şi dacă nu simţim şi noi singurătatea şi durerea lor? Trăim şi noi sub aceleaşi condiţii ca şi ei, dar să ne uităm durerea noastră, pentru că toţi aceia sunt copiii noştri, care se uită la noi ca la tatăl lor. Să nu-mi spuneţi „avem şi noi copii trupeşti şi sunt flămânzi şi ei”. Aceştia niciodată nu se vor pierde dacă îi vom lăsa în mâinile lui Dumnezeu, pentru ca noi să ne preocupăm de copiii Lui, de turma Lui, care ne-a fost încredinţată odată cu hirotonia. Oare, putem noi dormi sau ne putem închide în casele noastre cu copiii noştri cei trupeşti, atunci când oile noastre sunt în primejdia de a fi mâncate de lup, neputându-se izbăvi singure de atacurile lui? Nu avem cultură ca să-i ajutăm prin cuvântul nostru? Nu avem genunchi, ca să umplem toată noaptea cu metaniile noastre? Nu avem mâini ca să le ţinem ridicate în sus cât timp ține întunericul afară? Nu-L avem pe Acela Care ne-a trimis păstori la oile Lui, ca să-L înduplecăm prin rugăciunea noastră să ne dea înţelepciune şi luminare ca să le păzim? Cultură nu avem, dar virtute şi dragoste nu putem avea? Prin dragoste le câştigăm încrederea, iar atunci când nu predicăm cu cuvântul, să predicăm prin însăşi viaţa noastră virtuoasă.

– Părinte David, trăim cu toţii aceleaşi condiţii grele, şi avem şi noi copiii noştri...

– Fratele meu, de atâta vreme vorbesc exact despre lucrul acesta şi Sfinţia Ta nu ai înţeles nimic? Te înţeleg. Desigur, nimeni nu-şi părăseşte şi nu-şi uită aşa uşor copiii săi. Dar eu nu am spus să-i uitaţi, ci să-i lăsăm în mâinile lui Dumnezeu, căutând de „oi”, de poporul lui Dumnezeu încredinţat nouă. Nu aţi înţeles? Ştiţi ce înseamnă să fim atât de preocupaţi de problemele noastre personale, încât să nu ne putem dezlipi de ele? Înseamnă că nu ne-am luat în serios misiunea noastră şi nu credem în ea. Încercaţi să vă dăruiţi pe voi înşivă poporului lui Dumnezeu, negândindu-vă pentru puţină vreme la casa şi copiii voştri, fireşte fără să încetaţi a-i iubi! Şi atunci ştiţi ce se va întâmpla? Se vor ocupa enoriaşii de copiii voştri. Se vor gândi că, de vreme ce tatăl lor se ocupă numai cu noi, turma sa, cineva trebuie să aibă grijă şi de copiii lui! Dar se poate să nu se întâmple aceasta. Însă, ce credeţi? Acela, Căruia îi păziţi „oile”, este cu putinţă să vă părăsească casa? Cui se datorează faptul că familia preotului bun şi conştiincios trăieşte mai bine decât cea a celui mai bun sătean? Se datorează binecuvântării lui Dumnezeu, deoarece preotul, primind slujirea Lui, se îngrijeşte de oile Lui fără plată. Bunul mers al casei şi al copiilor lui nu se datorează ogoarelor şi grijii ce o are pentru ele. Dacă este conştiincios în slujirea lui, va vedea lucrul acesta încă şi mai vădit. Iar dacă nu-l poate vedea, înseamnă că nu şi-a înţeles responsabilitatea. Nu i-a fugit somnul din pricina grijii pentru „turmă”, pentru că nu suferă pentru ea. Această nepăsare a lui îi ţine ochii închişi şi nu îl lasă să vadă însemnătatea misiunii sale.

Cu aceste sfaturi ale lui, Părintele David i-a mişcat mult şi i-a pus pe gânduri pe păstorii celor două eparhii. Şi asta nu numai pentru cuvintele sale, care şi ele erau roada nevoinţei lui, ci mai ales pentru pilda pe care o dădea prin viaţa sa.

(Cuviosul David „Bătrânul”  „Copilul” Înaintemergătorului, traducere din limba greacă de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 74-76)

De la același autor

Ultimele din categorie