Lăcomia pântecelui care este pentru călugări pricina nenumăratelor rele
O, lăcomie a pântecelui! Din cauza căreia noi, călugării neînţelepţi, cădem chiar în fundul pântecelui distrugător al iadului! Fericit este acela care te-a supus raţiunii sale şi a iubit cu tot sufletul sărăcia şi traiul fară câştig. Un asemenea om, într-adevăr, s-a cunoscut singur pe sine şi astfel numai el este liber.
O, pântece neruşinat, care nu te saturi niciodată, datorită ţie noi, călugării neînţelepţi, ne facem jucăriile diavolilor potrivnici lui Dumnezeu! Tu eşti cauza lucrurilor necurate, a somnului nemăsurat şi a tuturor morţilor sufleteşti. De la tine vine încălcarea poruncilor evanghelice, grija nesfârşită pentru avuţii şi diferitele certuri. Prin toate acestea, pomenirea morţii, iubirea dumnezeiască şi frica de Dumnezeu, pier fară urmă din sufletele călugărilor. Rugăciunea curată, lacrimile şi înduioşarea s-au pierdut iar lucrarea tainică a minţii a încetat. În locul acestora au intrat: mândria, obiceiul rău şi linguşirea, minciuna, invidia şi diversele dorinţe de slavă deşartă precum şi izvorul tuturor relelor - iubirea de argint şi perceperea dobânzilor de Dumnezeu. Toate acestea sunt urmate de cămătăria îngrozitoare şi lipsită de omenie care atrage mânia lui Dumnezeu ce vine de sus. O, lăcomie a pântecelui! Din cauza căreia noi, călugării neînţelepţi, cădem chiar în fundul pântecelui distrugător al iadului! Fericit este acela care te-a supus raţiunii sale şi a iubit cu tot sufletul sărăcia şi traiul fară câştig. Un asemenea om, într-adevăr, s-a cunoscut singur pe sine şi astfel numai el este liber. Noi însă care ne supunem ţie, suntem robii tăi cei răi şi datorită patimilor născute de tine ne asemănăm cu vitele necuvântătoare, deşi suntem creaţi de la început de mâna sfântă a lui Dumnezeu după chipul Lui dumnezeiesc.
(Sfântul Maxim Grecul, Viaţa şi cuvinte de folos, Editura Bunavestire, Galaţi, 2002, p. 162)