Fericit omul ce are frică de Dumnezeu, după cuvântul Duhului Celui Sfânt: fericit bărbatul care se teme de Domnul.

Fericit omul ce are iubire de Dumnezeu, că Îl poartă pe Acesta în sine. Dumnezeu este iubire, și cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu.

Fericit cel ce a câștigat îndelungă-răbdarea, că bărbatul îndelung-răbdător are multă pricepere.

Fericit cel străin de întărâtare și de mânie, că mânia bărbatului nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu.

Fericit cel ce a îndrăgit blândețea, după cuvântul Domnului: fericiți cei blânzi.

Fericit cel ce a dobândit ascultarea adevărată, că unul ca acesta s-a făcut următor Domnului, Care a fost ascultător chiar până la moarte.

Fericit cel străin de zavistie, că prin zavistie moartea a intrat în lume.

Fericit cel ce nu spurcă limba sa cu grăirea de rău, că inima grăitorului de rău este plină de toată întinăciunea.

Fericit cel ce a dobândit înfrânare, că aceasta este reazimul a toată virtutea.

Fericit cel ce face bine celor sărmani, că mulțime de apărători o să aibă la Judecată.

Fericit cel ce are viață înaltă, dar cugetare smerită: acesta urmează lui Hristos și împreună cu El va ședea pe tron întru slavă.

Fericit cel ce se silește la tot lucrul bun. Că cei silitori răpesc Împărăția cerurilor.

Fericit cel ce a umblat pe calea cea strâmtă, că acesta va intra în Cer ca purtător de cunună.

Fericiți toți aceștia, căci cu îndrăznire se vor înfățișa atunci Judecătorului și vor primi din mâna Lui răsplata cea sfântă.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Psaltire sau cugetări evlavioase și rugăciuni scoase din facerile Sfântului Efrem Sirul și așezate după rânduiala Psalmilor lui David, Traducere din limba rusă de Adrian Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, București, pp. 41-42)