Harul lui Dumnezeu se revarsă peste cel care renunță la patimi

 

Dacă vom lupta în mod conştient şi hotărât cu patimile noastre, atunci Harul dăruit nouă de Dumnezeu va străluci în noi. El ne va da putere să respectăm neabătut toate poruncile mântuitoare şi ne va uni pentru totdeauna cu Hristos.

Dacă vom lupta în mod conştient şi hotărât cu patimile noastre, atunci Harul dăruit nouă de Dumnezeu va străluci în noi. El se va aprinde în noi, aşa cum s-a aprins în viaţa apostolilor şi a tuturor sfinţilor. Harul va îndepărta de noi toate uneltirile vrăjmaşului. El ne va da putere să respectăm neabătut toate poruncile mântuitoare şi ne va uni pentru totdeauna cu Hristos.

Lumina acestui Har ne va aprinde sufletul, când el va ieşi din trup, va alunga departe de noi demonii la vămile văzduhului, ne va acoperi la Judecata înfricoşătoare a lui Hristos, şi învăluiţi de Har, ca într-o îmbrăcăminte de nuntă, vom pătrunde în cămara Cerească a lui Hristos, într-o veşnică şi nesfârșită bucurie și într-o nesfârșită fericire de care să ne învrednicească Domnul, în nespusa Lui milostivire.

(Sfântul Ierarh Serafim (Sobolev) Făcătorul de minuni din Sofia, Predici, Editura Adormirea Maicii Domnului, Bucureşti, 2007, p. 129)

De la același autor

Ultimele din categorie