Modelarea sufletului sensibil de copil

Cuvinte duhovnicești

Modelarea sufletului sensibil de copil

    • Modelarea sufletului sensibil de copil
      Foto: Benedict Both

      Foto: Benedict Both

Dacă lecţiile bune se întipăresc în suflet cât este încă fraged nimeni nu le va putea şterge, pentru că, odată întipărite se vor întări ca o pecete în ceară.

Dacă lecţiile bune se întipăresc în suflet cât este încă fraged nimeni nu le va putea şterge, pentru că, odată întipărite se vor întări ca o pecete în ceară. Copilul e încă mic şi plin de teamă. Se înspăimântă uşor şi de chipul tău şi de cuvintele tale şi de orice altceva. Fă uz de puterea pe care o ai asupra lui, dar aşa cum trebuie. Dacă fiul tău creşte bine, tu vei fi primul care se va bucura şi al doilea va fi Dumnezeu. Ostenindu-te pentru fiul tău, pentru tine te osteneşti.

Se spune că perlele imediat ce le scoţi din mare sunt ca apa. Dacă pescarul care le scoate din cochilie e priceput, pune în palmă picătura aceea şi mişcându-şi mâna cu atenţie în toate direcţiile, o modelează şi îi dă o formă foarte frumoasă. Dacă perla proaspăt scoasă apucă să se întărească, el nu-i mai poate da ce formă doreşte. Când un material e moale e foarte uşor de modelat şi ia orice formă şi orice chip doreşti. Dacă apucă însă să se întărească definitiv nu-i deloc uşor să-i schimbi forma sau înfăţişarea.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Părinții și educarea copiilor, Ed. Agapis, 2010, p. 60)

Citește despre: