Nefericirea omului lacom

Se poartă cu toţii de parcă ar fi fost nedreptăţit de aceştia. Suferă pentru că pământul nu produce aur în loc de grâu şi pentru că fântânile izvorăsc apă în loc de argint, că munţii sunt făcuţi din pietroaie, nu din pietre preţioase.

Şi cu adevărat, cine este mai vrednic de plâns decât cel răpitor, care pleacă din această lume purtând cu sine numai păcatele pe care le-a săvârşit, şi pentru care va da socoteală dinaintea lui Dumnezeu, lăsând ceea ce a adunat altora, de multe ori chiar duşmanilor săi? Cine este mai nenorocit ca omul lacom, care este topit de griji şi de frică, din sufletul căruia liniştea şi seninătatea au plecat, lăsând loc neliniştii, care îi face viaţa mai rea decât orice moarte? Atunci când câştigă, nu se bucură, pentru că vrea mai mult. Când pierde fie şi o monedă, i se pare că i s-a întâmplat nu ştiu ce mare rău. Nu are prieteni, decât pe cei de la care câştigă. Pe ceilalţi îi socoteşte duşmani. El dispreţuieşte, de fapt, lumea întreagă. Îi urăşte pe săraci, pentru că îi cer ajutor. Pe cei bogaţi îi invidiază, pentru că râvneşte la bogăţiile lor. Când semenii săi sunt fericiţi, el este trist. E ca şi cum ceilalţi i-ar fi răpit bunurile care i se cuvin.

Se poartă cu toţii de parcă ar fi fost nedreptăţit de aceştia. Suferă pentru că pământul nu produce aur în loc de grâu şi pentru că fântânile izvorăsc apă în loc de argint, că munţii sunt făcuţi din pietroaie, nu din pietre preţioase.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele Vieții, traducere de Cristian Spătărelu și Daniela Filioreanu, Editura Egumenița, p. 226)

De la același autor

Ultimele din categorie