Nimeni să nu se lenevească a-și pomeni părinții
Adu-ți aminte că rugăciunea pentru cei adormiți este puternică fiindcă e obștească, fiindcă vine din partea întregii Biserici. Biserica respiră prin rugăciune.
Nimeni să nu se lenevească a-și pomeni părinții; însă trebuie pomeniți și toți creștinii ortodocși, și nu doar în această zi, ci la orice vreme și la oricare rugăciune. Și noi vom ajunge unde sunt ei acum, și noi vom avea nevoie să fim pomeniți în rugăciunile altora, așa cum cel sărman are nevoie de o bucată de pâine și o cană de apă. Adu-ți aminte că rugăciunea pentru cei adormiți este puternică fiindcă e obștească, fiindcă vine din partea întregii Biserici. Biserica respiră prin rugăciune. Dar așa cum, potrivit rânduielii firești, puterea respirației mamei însărcinate trece și asupra fătului, potrivit rânduielii harice, Biserica respiră prin rugăciunea obștească a tuturor, iar puterea rugăciunii se întinde și asupra celor adormiți, aflați în sânul Bisericii, care este alcătuită din vii și morți, cei care luptă și cei care triumfă. Deci, nu te lenevi să pomenești cu osârdie, în orice rugăciune, pe toți părinții și frații noștri plecați de la noi. Aceasta va fi pentru ei milostenie din partea ta.
(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Traducere din limba rusă de Adrian şi Xenia Tănăsescu-Vlas, Editura Sophia, 2011, pp. 49-50)
- Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro