Nu te opri la frumuseţea feţei, ci priveşte sufletul
Nu privi veşmântul omului (căci trupul este un veşmânt provizoriu), ci priveşte la cel care este îmbrăcat cu el.
Nu te opri la frumuseţea feţei, ci priveşte sufletul. Nu privi veşmântul omului (căci trupul este un veşmânt provizoriu), ci priveşte la cel care este îmbrăcat cu el.
Nu admira splendoarea îmbrăcămintei, ci consideră pe cel îmbrăcat ceea ce este el. Altfel, vei defăima chipul lui Dumnezeu din om, vei necinsti pe rege, ucigând pe slujitorul său, nedându-i cinstea care i se cuvine.
De asemenea, nu privi într-o carte frumuseţea expresiei, ci priveşte duhul acelei cărţi, altfel vei deprecia duhul şi vei exalta firescul, căci caracterele formează trupul, iar conţinutul cărţii este duhul.
Nu te lăsa sedus de melodia unui instrument sau a unei voci, ci după efectul pe care-l produc în suflet sau după cuvintele cântecului observă ce fel de duh au. Dacă ele trezesc în tine sentimente paşnice, curate şi sfinte, apleacă-ţi urechea la ele ca să-ţi hrăneşti sufletul. Dacă, dimpotrivă, ele răscolesc în sufletul tău patimile, nu le băga în seamă şi aruncă departe de tine în acelaşi timp şi natura şi duhul unei astfel de muzici.
(Sfântul Ioan din Kronstadt, Viaţa mea întru Hristos, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 1995, p. 41)
Să ne cunoaștem pe noi înșine și să ne corectăm neajunsurile
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro